Publicat: 7 Mai, 2019 - 12:00

Update: Camera Deputaţilor a votat numirea lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în funcţia de judecător al CCR. Acesta va prelua postul lui Ştefan Minea, al cărui mandat expiră pe 15 iunie.

"Vreau să vă dau o explicaţie foarte simplă. A fost singura solicitare primită la grupul PSD. Eu recunosc că am primit mai multe mesaje de la oameni respectabili care îmi propuneau alţi oameni respectabili pentru a fi susţinuţi. Am primit alte mesaje să nu fiu de acord cu unii oameni. Au fost primite cele două candidaturi la grup. Am fost întrebat. Le-am spus că nu am nimic împotrivă (...) Eu nu am vorbit cu niciunul dintre dumnealor. Eu nu am căi neoficiale. Căi neoficiale au numai securiştii şi oficial nu am transmis pentru că nu aveam de ce. Era o procedură publică", a declarat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru trei candidaţi la funcţia de judecător al CCR. Pentru acest post s-au înscris şeful SIIJ, Gheorghe Stan, propus de PSD, deputatul PNL Ioan Cupşa şi avocatul Vlad Ştefan, propus de USR. 

Raportul a fost adoptat de Comisia juridică cu 25 de voturi „pentru” şi două abţineri. 

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: