Publicat: 6 Mai, 2015 - 11:29
Share
Sâmbătă, 9 mai, peste o suta de vizitatori au beneficiat de serviciile si consilierea notarilor publici

Uniunea Naţională a Notarilor Publici a iniţiat, din acest an, o manifestare care se doreşte să devină tradiţională şi prin care se urmăreşte strângerea legăturilor dintre notarul public, ca membru al comunităţii şi oamenii care pot găsi în acesta un sfătuitor avizat şi un sprijin în rezolvarea problemelor de fiecare zi.

Camera Notarilor Bucureşti, care numără peste 500 de notari publici şi administrează din punct de vedere organizatoric Capitala şi judeţele limitrofe (Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi) a pregătit pentru întâlnirea sa cu publicul un program adecvat şi cuprinzător.

Un număr dintre birourile notariale  au fost reprezentate la sediul Camerei unde au acordat consultaţii gratuite  solicitantilor. Printre acestia s-au aflat notarii publici Aurelia Ion, Romelia Dragomir, Leonard Puscatu,Liliana Stanila, Iulia Scanteie si Tabaras Emanuela.

La sediul Camerei, din str. Berthelot nr. 42A,a fost organizat un program complex de manifestări care a cuprins si o vizita la diferitele departamente ale Camerei şi discuţii libere cu o grupa de studenti de la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Doamna Laura Badiu, preşedintele Camerei, a declarast pentru Amos News ca a dorit să facă din această manifestare un punct de plecare pentru acţiuni viitoare menite să întărească legăturile notarilor cu publicul beneficiar, în interesul reciproc al celor două categorii.


Laura Badiu

Printre temele incluse în programul întâlnirii, specialiştii notariatului au abordat procedura succesorală notarială, lichidarea pasivelor succesorale cu acordul tuturor moştenitorilor, procedura divorţului la notar, redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, autentificarea înscrisurilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea şi legalizarea traducerilor, eliberarea de duplicate de pe acte, numirea custodelui sau a curatorului special, primirea în depozit a bunurilor şi înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.Prima editie a Usilor Deschise la Camera Notarilor Bucuresti a inregistrat un succes deosebit, peste o suta de vizitatori luand contact cu modul de organizare si atributiile Camerei.

Localizare: 

Geolocation is 44.4411138, 26.0880343