8 decembrie 2021

Campania de informare a beneficiarilor proiectului ELENA

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Sectorului 6, în colaborare cu TUD Group şi Administraţia Şcolilor Sector 6 a organizat, joi, 29 iulie 2021, o primă sesiune de informare pe tema „Eficienţa energetică în şcoli”.

Seminarul a fost adresat conducerii, personalului didactic şi administrativ din cadrul celor cinci unităţi de învăţământ renovate, fiind prezente peste 30 persoane (Şcoala Gimnazială nr. 59, Şcoala Gimnazială Adrian Păunescu, Şcoala Gimnazială Sf. Andrei, Şcoala Gimnazială nr. 197 şi Şcoala Gimnazială Sf. Constantin şi Elena).

Această campanie de informare privind eficienţa energetică se va derula în anul şcolar 2021 – 2022 şi va cuprinde ateliere practice, seminarii cu copiii, părinţii şi cadrele didactice.

Sesiunea de informare a avut ca teme principale:
* prezentarea noţiunilor fundamentale de confort ce trebuie menţinut în şcoli
* cum să asigurăm o eficienţă optimă în sălile de clasă cu un consum minim de energie
* prezentarea modului de utilizare a spaţiilor şi echipamentelor din unităţile de învăţământ modernizate (RETROFIT), în sensul susţinerii practicilor ce contribuie la îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor şi asigurarea unui consum de energie redus.
* identificarea unor soluţii practice pentru a atinge indicatorii asumaţi (fiind utilizat un instrument interactiv de colectare a ideilor).

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Eficienţă Energetică pentru Clădiri Publice”, proiect finanţat prin facilitatea de asistenţă tehnică ELENA.

Pentru mai multe informaţii privind proiectul, accesaţi link-urile:
* https://www.eib.org/attachments/documents/d6eepb-factsheet-en.pdf

* https://sector6.verdedata.ro/#/APLMap/60bf78e196ff9107c5b6c952