Publicat: 3 Iulie, 2018 - 11:01
Share

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale, împreună cu medici de la Institutul Oncologic Bucureşti, au desfăşurat sâmbătă a 8-a și a 9-a acţiune de Prevenţie si depistare precoce a cancerului de col uterin. Acţiunile au avut loc la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și în oraşul Pantelimon, jud. Ilfov. Campania de Prevenire și Depistare precoce a cancerului de col uterin se desfăşoară în baza protocolului de colaborare semnat în luna ianuarie a acestui an între Patriarhia Română și Institutul Oncologic București.

Doctor Prunoiu Virgiliu Mihail, Coordonator Program Screening Institutul Oncologic Bucureşti, a explicat că ideea de a include doamnele din Jandarmerie în această campanie a aparţinut Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naţionale.

„Ideea acestei actiuni a pornit de la Parintele Ciprian Gradinaru de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului care s-a gandit ca si in cadrul Jandarmeriei exista doamne care pot beneficia de acest program. Tot la rugamintea dansului ajutam si femeile din comunitatile sarace din jurul Bucurestiului. O idee foarte buna, bine intampinata si de domnul colonel  Marza, comandantul Jandarmeriei care ne-a ajutat sa desfasuram aceasta actiune de informare a doamnelor din cadrul Jandarmeriei și de recoltare a secretiilor Babes-Papanicolau, astfel incat sa preintampinam sau sa aflam daca exista leziuni la nivelul colului uterin. Este un program binevenit pentru ca deschidem calea si altor programe de sanatate, cum ar fi cancerul de san sau cancerul de colon si rect, astfel încât, din ce in ce mai multa lume sa cunoasca programele gratuite ale Ministerului Sanatatii”, a menţionat Doctor Prunoiu Virgiliu Mihail.

Colonel Marza Traian, șeful Direcției Cabinete a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a apreciat „colaborarea destul de veche cu Patriarhia Română” care a cuprins şi Campania de „donare de sânge, desfăşurată şi în acest an şi programată şi pentru anul viitor”.

"Avem o colaborare destul de veche cu Patriarhia Romana , am inceput de ceva ani buni o colaborare in ceea ce priveste donarea de sange , desfasurata si  in acest an si programata si pentru anul viitor. Prin intermediul Patriarhiei Romane vom desfasura acest program de screening care vine in ajutorul colegelor mele, cadre militare de sex feminin. Conducerea Inspectoratului General a Jandarmeriei Romane a apreciat acest demers, suntem interesati sa dam acest sprijin colegelor noastre. Speram sa desfășurat acest program si in toamna, incepand cu luna septembrie", a spus Colonelul Marza Traian.

Nicoleta Bordoiu, șef birou Direcția de Asistență Socială Pantelimon, a apreciat activitatea si o considera ca fiind o initiativa foarte buna si care va ajuta foarte mult femeile din aceasta comunitate: "Noi am primit o adresa din partea Direcției de Sanatate Publica in vederea desfasurarii acestei actiuni de depistare a cancerului de col uterin si am considerat ca este o initiativa foarte buna si ca va ajuta foarte mult femeile din comunitatea noastra pentru ca sunt si persoane defavorizate care nu au posibilitatea sa se deplaseze atat de mult sau considera mai anevoios procesul acesta de a lua trimitere de la medicul de familie și de a merge la spital sau unde se face gratuit. Asa am venit in intampinarea lor cu actiunea aceasta sa vina direct la sediul nostru la Policlinica, aici se face examinarea intr-un mediu acreditat, in cabinetul medicului de familie, e o varianta facila pentru dansele si am considerat ca aceasta este o  initiativa foarte buna si am facut demersurile in acest sens, am solicitat ajutorul Parintelui Rotaru care ne-a oferit foarte mult sprijin in actiunea aceasta, și de asemenea cu ajutorul domnului primar, am mers mai departe."

Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a descris pe scurt care a fost programul celor două acţiuni.

„Ziua am început-o la sediul central al Jandarmeriei Române unde s-a recoltat pentru testul Babes-Papanicolau şi au fost consultate 10 femei angajate ale Jandarmeriei Române. Este o primă colaborare referitor la această campanie şi ne vom deplasa pe viitor şi în alte unităţi ale Jandarmeriei Române din judeţul Ilfov. Mai departe, ne-am deplasat în oraşul Pantelimon unde ne-au aşteptat aproximativ 50 de femei. A fost o zi foarte bună în care am reuşit să desfăşurăm două acțiuni, solicitările sunt din ce în ce mai multe, oamenii au aflat de campanie şi sunt interesaţi”, a spus Danut Pruna.

De cele 9 actiuni ale campaniei de Preventie si depistare precoce a cancerului de col uterin au beneficiat  aproximativ 300 de femei din județul Ilfov.

Prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru Sate” şi „Prevenție și Educație pentru Sănătate” desfășurate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale aproximativ 19.000 de persoane din mediul rural.

Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate la inițiativa și sub coordonarea atentă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Localizare: 

Geolocation is 44.535548, 26.23248860000001