Publicat: 16 Aprilie, 2019 - 11:16

Nu mai există nicio îndoială. Klaus Iohannis a decis. Pentru a-și maximaliza șansele în încercarea de a obține un al doilea mandat, el a intrat în campanie electorală extinsă. Și anticipată. În acest scop, a recurs la un truc. Sub pretextul referendumului și agățându-se de europarlamentare. Este aceasta cea mai inteligentă soluție? Chiar dacă îmi este greu, încerc să mă pun în pielea unui strateg electoral aflat în slujba lui Klaus Iohannis. Ce l-aș sfătui să facă? Aș începe cu analiza. A situației date. Realist vorbind, el pleacă în competiție atât cu avantaje față de ceilalți potențiali candidați, cât și cu puncte slabe.

Deși atuurile lui Klaus Iohannis nu constituie fondul acestei analize, le voi enumera succint.

1). O parte din populație reacționează inerțial. Pentru acea parte, un președinte aflat sub mandat reprezintă o autoritate demnă de tot respectul. Iar „tătucul” mai merită un mandat.

2). Este în afara oricărei îndoieli că Iohannis va fi susținut în această încercare de cei mai mulți dintre componenții instituțiilor de forță. Aceste instituții de forță au jucat în România întotdeauna un rol cheie în campaniile electorale. Au propriile interese și propria agendă. Deseori, deosebită de agenda cetățeanului. Unele dintre instituțiile de forță pot promova pe canale oculte informații pozitive despre aliații politici ai președintelui și informații negative despre adversari. Efectele unei asemenea campanii neoficiale s-au dovedit a fi uneori devastatoare.

3). Klaus Iohannis este susținut, cel puțin până în acest moment, de Germania și de statele din nucleul dur al Uniunii Europene. Acestea își pot exercita o influență semnificativă asupra electoratului român, prin intermediul propagandei directe făcute de oficiali europeni și indirecte, prin fundații, presă, propriile servicii secrete.

4). Există un segment semnificativ de electori, nucleul dur al frontului anti-PSD, care văd în Klaus Iohannis singura speranță de a aduce la putere un Guvern centrat în jurul PNL.

Care sunt însă punctele sale slabe? La ce trebuie să lucreze strategii de campanie?

1). Timp de peste patru ani, președintele Klaus Iohannis s-a dovedit incapabil să realizeze sau măcar să contureze un proiect de țară. Discursurile sale în totalitate au fost de tip negativ, în scopul de a demonta și demola majoritatea parlamentară PSD plus ALDE. Prin urmare, pentru a recupera anii pierduți, Klaus Iohannis are nevoie de un proiect de țară foarte clar conceput și extrem de atractiv pentru populație. La limită, ar putea fi chiar „România educată”, deși la acest capitol a început-o cu stângul.

2). Până în prezent, toate mesajele sale au fost negative și direcționate către majoritate. Pentru a obține un nou mandat, sunt însă indispensabile mesajele pozitive. Prin urmare, Iohannis trebuie să fie capabil să le promită cetățenilor lucruri care ar putea fi făcute, conform Constituției, de un președinte și, întrucât atribuțiile prezidențiale în sens pozitiv nu sunt prea numeroase, el trebuie să se agațe de ideea unei colaborări constructive cu viitorul Guvern. Ceea ce înseamnă că în campania electorală el va trebui să acopere într-un fel sau altul, explicând de ce, și alegerile locale și alegerile parlamentare.

3). Sub președinția lui Klaus Iohannis și chiar cu contribuția acestuia, directă și indirectă, România a fost terfelită mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani, statutul ei de colonie a nucleului dur UE devenind din ce în ce mai pronunțat și mai deranjant. Cetățeanul obișnuit, cetățeanul votant poate trece peste multe, poate fi extrem de tolerant, dar atunci când în mod vădit România este umilită, cedează prea multă suveranitate și prea mult din bogățiile ei, atunci același cetățean își va reorienta opțiunile în altă parte. Iohannis, pentru a câștiga, va trebui mai întâi să demonstreze cât se poate de convingător că România va avea avantaje mai multe cedându-și propria suveranitate în beneficiul suveranității colective europene și că sacrificiile materiale pe care acest stat le face pe altarul interesului european își vor arăta beneficiile. Aceast demonstrație va trebui să fie extrem de pragmatică. Dar și de clară. Făcută pe înțelesul tuturor.

4). O bună parte din populație a sesizat că domnul Klaus Iohannis, în viața sa anteprezidențială dar și ulterior, a acționat în mai multe rânduri în disprețul legii iar pe de altă parte, în plan declarativ, a susținut supremația legii chiar în condițiile în care depturile și libertățile fundamentale ale omului au fost călcate în picioare. Și această filozofie trebuie răsturnată și transformată în ceva pozitiv de către strategii săi electorali, lui Klaus Iohannis revenindu-i misiunea de a-și juca noul rol cu inteligență.

5). Mai mult chiar decât Traian Băsescu, Klaus Iohannis a creat tensiuni interne, a învrăjbit instituții și comunități umane. Pentru a câștiga alegerile, va trebui să demonstreze că este capabil să unească și să readucă în România liniștea și concordia.

În raport cu toate aceste punct negative, urmează să vedem dacă trucul la care recurge în prezent campania electorală extinsă și mascată sub forma unui referendum simultan cu europarlamentarele îi aduce sau nu beneficii. În definitiv, care este obiectivul său? Acela de a câștiga prezidențialele. Pentru a atinge acest obiectiv, el trebuie să recupereze timpul pierdut. Cei patru ani în care nu a făcut nimic sau a făcut lucruri rele. Pentru ca în plan imagistic să repare ceea ce a stricat, tropăind în mai multe rânduri ca un elefant prin magazinul de poțțelanuri, Klaus Iohannis are nevoie de timp. De un timp mai lung decât îi permite strict campania electorală prezidențială. Este inevitabil deci să încerce o campanie mascată. Dar este un referendum suprapus peste europarlamentare un bun și convingător pretext pentru a răspunde la această întrebare? Trebuie să vedem dacă domnul Klaus Iohannis nu avea cumva și o altă posibilitate de a-și cumpăra timp pentru propria campanie. Iar aici răspunsul este tranșant. Evident că avea. Utilizând microfonul prezidențial, el ar fi putut și poate încă să inițeze chiar și zilnic dacă este nevoie conferințe de presă, declarații de presă precum și o puzderie de alte evenimente care să-i facă necesară prezența, în care să-și poată expune ideile și care să-i permită să-și contureze un alt tip de personaliate. Corectând ceea ce a fost greșit. Acționând atât de încrâncenat în direcția unui referendum și bâjbâind în halul în care a bâjbâit după o întrebare, Klaus Iohannis nu a reușit decât două contrapreformanțe. Și-a redus singur plaja de autoexpunere și de reinventare a sa și a făcut mult prea vădite trăsăturile sale negative de tip distructiv în calitate de conducător.

Dacă l-a sfătuit cineva să procedeze astfel, acela a fost un rău sfătuitor. Dacă singur a luat această decizie, decizia este de tip sincigaș. Firește, sub aspect politic. Iar dacă perseverează în această direcție, în scurt timp, odată cu consumarea europarlamentarelor și referendumului, va constata că, în ciuda eforturilor făcute, a suferit o nouă hemoragie în plan electoral. Și deși aleargă singur pe teren de doi ani în absența vreunul alt competitor declarat, s-ar putea trezi în situația în care, convins fiind că va pierde, va pune coada între picioare și va ieși din teren. La fel de rapid cum a intrat. Dacă aș fi strategul electoral al lui Klaus Iohannis, aș porni de la premiza că pleacă în competiție nu cu avantajul unui mandat în exercițiu, ci cu un uriaș handicap. Că dacă nu schimbă radical lucrurile, pleacă în competiție pentru a pierde și nu pentru a câștiga.

Format: