Publicat: 12 August, 2019 - 10:30

Campania "Sanatate pentru Sate" a ajuns, sambata, in comuna Provita de Jos, din judetul Prahova. Medicii-voluntari ai Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului- specialisti in diabet si nutritie, cardiologie, medicina interna, gastroenterologie si psihologie au oferit consultatii gratuite pentru 70 de persoane. Pacientii au fost cu precadere persoane varstnice, au beneficiat de testarea glicemiei si au mai fost supusi unor investigatii cu un aparat EKG si doua aparate ecografe.
 

"Este foarte important ca au venit acesti medici in comuna pentru ca mai stim si noi de sanatate, ce avem, cum sa ne mai putem misca, mai luam un tratament mai bun, suntem foarte multumiti. Medicii ne-au scris pe fisa tot ce avem.vAm facut trei infarcturi si ii multumesc lui Dumnezeu ca mai exist", a declarat o pacienta.

"E foarte bine ca au venit medicii aici, ca la noi vine doamna doctor si nu stie nici dansa fara un control ce ne trebuie, ce avem in oase acolo", a specificat o alta beneficiara a campaniei.

"Foarte bine e ca au venit doctorii, eu nu am mai facut analize de trei ani, de cand m-am operat de fiere si ma bucur ca mai fac si eu analize, mai ales ca eu am probleme si cu coloana si cu inima si cu picioarele. Activitatea de astazi a fost foarte frumoasa, nu o sa o uit niciodata, medicii foarte cumsecade", a adaugat o alta pacienta. 

Dr. Oana Mosu, medic la Spitalul Militar de Urgenta Regina Maria Brasov, a subliniat: "Astazi, patologia predominanta a fost cardiovasculara, cu multe sindroame hipertensive, insuficient controlate, unele nou descoperite, altele vechi si netratate din lipsa de complianta a pacientului sau lipsa lui de informare, boli coronariene, ischemice, tulburari de ritm. Am avut chiar o situatie speciala cu un pacient intr-o stare relativ grava care a venit cu alura ventriculara de 130, cu fibrilatie atriala paroxistica, un puseu hipertensiv de 200 cu 110, am chemat ambulanta. In rest patologie digestiva, boli metabolice, dislipidemii, patologie de diabet. 20% din pacientii investigati erau diabetici. Este foarte importanta medicina preventiva tocmai pentru a preintampina aceste situatii de urgenta cu care ne confruntam. Este foarte important ca pacientul sa porneasca de la o alimentatie corecta pentru a preintampina un accident vascular, o dislipidemie, sa-si monitorizeze tensiunea arteriala".

Dr. Turtureanu Roxana Elena, medic de familie la Provita de Jos, a afirmat: "Activitatea a fost extrem de benefica avand in vedere ca pacientii nu ar fi putut sa acceseze atat de multe consulturi de specialitate si ecografie si EKG intr-un timp atat de scurt si a fost un real beneficiu pentru pacientii mei. In ultimii ani a crescut foarte mult numarul cazurilor de diabet datorita faptului ca pacientii consuma alimente si mai putin bune si consultul la medicul diabetolog i-a ajutat sa inteleaga unde gresesc in dieta pe care o tin. Multi pacienti hipertensivi sau cu cardiopatie ischemica nu inteleg cat de riscant este sa consume sare in cantitate mare si cu siguranta ca consultul de care au beneficiat si dieta care le-a fost recomandata a avut un efect in mintea lor. Ecografia, desi, este prezenta in investigatiile decontate de CNAS, cel putin la nivelul zonei noastre, pacientii nu gasesc ecografie decontata de Casa de asigurari, iar faptul ca astazi au avut toti posibilitatea sa-si faca o ecografie abdomino-pelvina a fost extrem de benefica pentru ca unii dintre ei nu au facut-o poate niciodata din motive financiare, altii au facut-o, dar cu siguranta ca nu au facut-o si pe cea de control".

Danut Pruna, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a mentionat: "O activitate foarte frumoasa care a reunit doua echipe medicale, o echipa medicala din Brasov si una din Bucuresti. O activitate deosebita prin investigatiile medicale facute cu ajutorul a doua ecografe, toti localnicii prezenti beneficiind de ecograf, dar si de EKG, ambele investigatii venind in sprijinul medicilor specialisti. Beneficiarii au fost in numar de 70. Imbucurator este si faptul ca la aceasta activitate au venit si voluntari din strainatate, din Danemarca, din Anglia, care au vazut in mediul online aceste activitati si au dorit sa se alature. De asemenea, subliniez faptul ca am ramas placut impresionat de devotamentul medicului de familie din localitate, care le-a prezentat medicilor voluntari situatia pacientilor prezenti la actiune. Acest demers a simplificat munca specialistilor".

 

Preotul Dumitru Cristian Valentin, de la Parohia Provita de Jos, judetul Prahova, a conchis: "Dat fiind faptul ca anul acesta este omagiat si satul romanesc, a fost un plus de bucurie pentru faptul ca aceasta campanie a poposit in mijlocul acestei comunitati. Crestinii au raspuns foarte frumos invitatiei lansate de a se prezenta la cabinetul medical din comuna, iar eu consider ca a fost un real succes".

 

Testarea glicemiei pacientilor a fost efectuata de catre o echipa medicala a Spitalului Witting.

Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului României, Prea Fericitul Parinte Daniel, și sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.