27 mai 2022

Campanii de dezinsecţie împotriva căpuşelor şi de deratizare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Serviciul Public de Management Salubrizare şi Protecţia Mediului, împreună cu firma contractată DD CHIM SRL, desfăşoară în această săptămână ultimele campanii de dezinsecţie şi deratizare din acest an. Este vorba de cea de-a patra campanie de dezinsecţie la căpuşe şi a treia acţiune de deratizare pentru combaterea rozătoarelor.

Dezinsecţia împotriva căpuşelor este programată luni,18 octombrie şi marţi, 19 octombrie, iar deratizarea în perioada 20-21 octombrie.

Substanţa utilizată împotriva căpuşelor, Deltatim Plus, este avizată de Ministerul Sănătăţii şi va fi pulverizată în parcuri, spaţii verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor şi pârâurilor, în spaţiile verzi ale unităţilor de învăţământ, în Cimitirul municipal şi Grădina Zoologică. Recomandăm celor cu probleme respiratorii sau cardiace, precum şi copiilor să nu intre în raza directă de acţiune a echipamentelor de pulverizat.

În cazul deratizării va fi folosită substanţa Varat Block şi aceasta fiind avizată de Ministerul Sănătăţii, iar antidotul în caz de ingerare accidentală este Vitamina K1. Firma contractată va pune substanţa în dispozitive speciale (tuburi de culoare neagră), marcate corespunzător, avertizând asupra pericolului de substanţe toxice din interior. Dispozitivele vor fi amplasate în parcuri, spaţii verzi, zone de blocuri, pieţe, târguri, maluri de lac, terenuri ale instituţiilor, platforme şi depozite de deşeuri, staţii de transfer, sortare şi alte instalaţii de tratare/ eliminare a deşeurilor.

Atenţie! Substanţa folosită pentru deratizare este nocivă pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor în caz de ingerare accidentală sau inhalare. Prin urmare, Primăria Sibiu adresează sibienilor rugămintea de a supraveghea îndeaproape copiii şi animalele de casă, pentru a evita venirea lor în contact cu aceste substanţe.

În situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile, cele două acţiuni vor fi reprogramate.

Serviciul Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu