15 august 2022

Campionatele Europene de Înot Juniori 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

David Popovici participă pentru ultima dată la Europenele de Juniori. Competiţia se desfăşoară pentru prima oară în România şi este transmisă live la TVR 1.

Eveniment istoric în România! 1.600 de tineri sportivi din 42 de ţări se întrec pentru medalii la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori 2022 de la Otopeni.

Evenimentul este transmis în direct la TVR 1, în perioada 5-10 iulie, de la ora 17.00.

La început de iulie, sportul care a făcut să răsune Imnul României la Budapesta se mută în ţara noastră. În premieră, Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni găzduieşte Campionatele Europene de Înot pentru Juniori. Alina Alexoi şi Cristian Mîndru ne însoţesc în turneul european, comentând transmisiunile în direct de la TVR 1, de marţi până duminică, de la ora 17.00.

Competiţia este preluată şi pe TVR Moldova (5-10 iulie, de la miezul nopţii).

De asemenea, cele mai importante momente ale probelor de concurs le vom vedea în jurnalele şi ediţiile speciale difuzate pe TVR INFO.

După ce a transformat de două ori apa în aur la Mondiale, David Popovici înoată acasă, pentru ultima oară la juniori. Competiţia celor mai buni tineri înotători din Europa este aşteptată în toate ţările de pe continent. Vârstele de participare sunt între 14 şi 17 ani, iar ţara noastră este reprezentată de 12 fete şi 14 băieţi.

Campionatele Europene organizate de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern beneficiază de condiţii excelente de desfăşurare în ţara noastră – baza sportivă de la Otopeni este construită la cele mai înalte standarde şi deţine un bazin olimpic de înot, unul de sărituri în apă şi încă trei bazine pentru recuperare şi încălzire.

Concurs cu premii şi pentru telespectatorii TVR 1!

Televiziunea Română îi premiază pe cei mai fideli 50 de telespectatori cu seturi complete de înot – prosop, ochelari, cască şi papuci – puse la dispoziţie de partenerul nostru, Hervis Sports România. Aceştia le pot obţine urmărind transmisiunile în direct şi răspunzând întrebărilor postate pe pagina de Facebook TVR 1.

Regulamentul concursului poate fi consultat aici: https://bit.ly/3OzgEUc

Sursa foto David Popovici