Publicat: 7 Iunie, 2019 - 12:30
FUMIGENE DE WEEKEND (89)

FUMIGENE DE WEEKEND (89)

E legal, corect și moral ca o companie, orice fel de companie, nu neapărat una de tutun, să invite niște deputați într-o excursie, în străinătate, iar apoi să le pună în brațe un proiect de lege, ca să-l promoveze în Parlament? Dar dacă, în locul companiei, e un ONG? Nu cumva deputatul care se pretează la așa ceva e un corupt care s-a lăsat cumpărat cu câteva beri Guiness? Întreb pentru un prieten...STOP Conform propriilor declarații, deputatul clujean Emanuel Ungureanu și-a “însușit” proiectul anti-tutun al “societății civile” și l-a promovat în Comisia de sănătate de la Cameră: “e proiectul doamnei Brad, îl știți cu toții”, a spus el STOP Și, într-adevăr, îl știau, iar Președintele Comisiei, dr. Florin Buicu, scrie Cursdeguvernare, parcă a avut un dejavu, pentru că același proiect al lobistei antitutun Ramona Brad fusese “împins” anterior, fără succes, prin colegii lui de la PSD, Lupașcu și Botnariu. De unde și titlul unor Fumigene mai vechi: “Bodnariu, pentru noi, e Ramona doi” STOP Întrebarea inițială nu e deloc întâmplătoare, pentru că, potrivit documentelor Secretariatului General al Camerei (vezi faximil), alături de alți aleși, deputatul Ungureanu a beneficiat în 2017 de o excursie “de documentare” în Irlanda, plătită de organizatori, adică de cei care au redactat acest proiect “radical”- după cum îl caracterizează însuși Ungureanu STOP Invitația a venit din partea Ramonei Brad, coordonatoarea programului 2035 fără tutun, program finanțat, ca și excursia, de Campaign for Tobacco Free Kids (Bloomberg Initiative for Tobacco Control), la care s-a adăugat European Network for Smoking and Tobacco Control. Așadar, Ungureanu, pentru noi, e noul Ramona doi STOP Inițiativa e cea despre care am tot scris anul trecut în Fumigene: de interzicere a expunerii țigărilor în magazine, a vapatului în locurile publice, a promovării IQOS, Glo și țigărilor electronice, de extindere a definiției fumatului și la vapat, chiar dacă lichidul nu conține nicotină, de interzis sponsorizările etc., etc. STOP Ignorând că majoritatea parlamentară aparține PSD-ALDE, Ungureanu continuă să se dea cu capul de calorifer. Și asta deși un amendament similar interzicerii expunerii la raft a fost rejectat de Consiliul Concurenței și respins de Comisia de sănătate a Camerei în 2015 - pe motiv că limitează dreptul consumatorilor la informare și limitează accesul noilor intrări pe piață. Iar proiectul de extindere a definiției fumatului la vapat, promovat anul trecut tot de USR (care are o marotă pe chestia asta, se pare), a primit recent Raport negativ de la aceeași Comisie de sănătate, unde ‘mnealui e vicepreședinte STOP Omul s-a plimbat, a mâncat și a băut pe banii lobiștilor antitutun, Deci, are de plătit o datorie și basta. Ba chiar încearcă să o vândă “politic”. Cum că, vezi Doamne, în trecut s-au opus dinozaurii fumători Dragnea și Tudose, dar că, acum, e de datoria “tinerilor progresiști”, și liberschimbiști, să promoveze măsuri extreme antitutun. De parcă s-ar fi rezolvat toate problemele din țara asta, iar USR-ul, în care și-au pus speranța atâția fraieri, numai atât mai avea de făcut STOP “De cand sunt în Parlament au venit cu: interzicerea vânzării de homeopate, interzicerea zahărului în băuturi și vin și acum cu interzicerea expunerii țigarilor. Dragi USR-iști, pe care v-am votat, în afara de interziceri, deci de ciuntirea libertații, basically, mai știți să faceți ceva?” - întreabă un alegător turmentat, care tocmai a realizat că a votat cu stânga, deși fusese convins că e dreapta STOP Citatul face parte dintr-un comentariu la știrea servită și publicată conștiincios de Hotnews, cu statistici de acum șase ani (2013), când nu existau IQOS și electronice pe piață și cu exemple de reglementări din țări “demne” de urmat precum Turkmenistan, Kosovo, Rusia, Turcia, Franța sau Irlanda, cea cu excursia buclucașă STOP De ce nu și cu Germania, în care încă se mai face reclamă la țigări, sau cu Austria, unde se fumează în cafenele?- întreabă Economica.net. De altfel, la un an de la introducerea restricțiilor, Ministrul sănătății din Franța a recunoscut că acestea au fost inutile și nu au redus incidența fumatului STOP “Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”. 2035 fără tutun (adică Ramona Brad), “sponsorul” excursiei parlamentare și autorul “inițiativei legislative” jubilează pe Facebook, dar tot cu gândul la bani rămâne: ”Felicitări parlamentarilor care își asumă lupta cu bugetele industriei tutunului aruncate pe toate ușile și ferestrele decizionale”. “Uite cine vorbește” sau aria calomniei: “calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne” STOP “La două săptămâni după ce a fost aclamat, USR e înjurat pe net. A propus reducerea reclamelor și sponsorizările firmelor de țigări”, titrează Libertatea. Și, într-adevăr, inițiativa “însușită” de Ungureanu a stârnit dezbateri furtunoase în presă, pe Facebook și bloguri. In continuare, doar câteva exemple STOP “Lobby-ul antifumat dăunează grav societății”, scrie Jurnalul Național despre acest “proiect taliban antitutun”, arătând că acesta “conține prevederi aberante”, printre care “interzicerea sponsorizării evenimentelor, o situație cu impact negativ asupra vieții culturale din România”, dând ca exemplu Festivalul internațional George Enescu, TIFF sau Festivalul internațional de teatru de la Sibiu, care sunt sponsorizate de companiile de tutun STOP Marius Chivu face un inventar al proiectelor literare care nu ar fi putut exista fără ajutorul JTI, PMI și BAT, de la Revista Iocan și până la Bursele de creative writting, la care se adaugă festivalurile de Jazz. El arată că, în condițiile tăierii fondurilor AFCN, dacă inițiativa promovată de USR va fi aprobată, aceste proiecte vor fi condamnate să dispară STOP În schimb, Șerban Alexandrescu, de la Headvertising, dovedește o frustrare adâncă, de fost fumător sau de advertiser care a pierdut un cont baban. Și totuși, ciudat limbaj pentru un militant îngrijorat de soarta tinerei generații, Dar, așa o fi “trendy’, printre “progresiști”. Cităm cu scuze anticipate: ”...zi de zi îmi întorc stomacul pe dos toți măgarii nesimțiți care pufăie înăuntru căcaturile alea care miros ca un rahat încins în curul unui bursuc mort lângă sobă” (sic!, sic!, sic!) STOP După care forțează o comparație, cum că industria tutunului ar fi un fel de PSD, sărind în apărarea noii struțo-cămile la modă, vedeta politico-civică USR. “La câți fumători au sărit să linșeze USR pentru presupusa (corect-n.n.) lege anti-fumat mă simt dator să guitz și eu”. Deci, chiar o face. Groh! Groh! STOP Iar deputatul USR Tudor Pop, co-semnatar al proiectului Ramonei, alături de Ungureanu și Wiener (cel cu taxa pe zahăr) o face și mai lată, în stilul “voi m-ați votat, iar eu vă f..”: „mulțumim, dar de data asta nu o să ne facă agenda politică nici industria tutunului, nici direct, nici prin interpuși, nici influencerii, nici artiștii, nici ALEGĂTORII”, a spus parlamentarul. I-auzi brâul! STOP După ce a aruncat flegma pe “bizonul”  alegător și a primit un val de critici pe rețelele de socializare, Pop a șters postarea și a încercat să dreagă busuiocul. Dar, memoria internetului e lungă, iar urmele  bocancilor rămân acolo pe vecie STOP Pop a declarat că o astfel de modificare legislativă (ca cea redactată de Ramona Brad) este susţinută de 82% dintre alegătorii partidului său (sic!). Cum o fi numărat procentele e de domeniul steagurilor lui Pristanda sau al veșnicilor 42.000 de morți din cauza fumatului, socotiți de activiști  STOP Ungureanu plusează și, în contextul scandalului cu crucile cimitirului din Valea Uzului, dă un exemplu menit să convingă electoratul: “Gândiți-vă că avem state, cum este Ungaria, unde deja tutunul se vinde sau produsele doar în spații special amenajate”. Păi, taman Ungaria o gasiși de o pildă, bre? STOP Am săpat un pic să vedem cine e Ungureanu și am aflat că e “un felcer”, care l-a atacat pe managerul spitalului din Cluj că nu i-a angajat nevasta (medic dermatolog), iar apoi pe fostul premier, Mihai Tudose, care tocmai suferise un infarct miocardic STOP „Fumatul ucide, dar ce ne facem cu atâția politicieni ipocriți care se prefac că le pasă? Mihai Tudose, un fumător înrăit, a suferit astăzi un infarct miocardic acut. Un eveniment trist (...) Dincolo de problema lui de sănătate, provocată de consumul excesiv de tutun, Tudose a prestat în timpul mandatului său de prim-ministru un lobby uriaș și nerușinat pentru interesele industriei tutunului”, scrie deputatul STOP Iar mai la vale adaugă: Cu ajutorul tonelor de bani (asta e, deja, obsesie-n.n.) investite în mass-media apropiată de PSD, companiile americane de tutun au blocat ultimele inițiative ale asociațiillor care luptă împotriva promovării produselor din tutun în supermarket-uri și spații publice. Lupta cu această industrie are puțini eroi, printre ei, Aurelia Cristea și Ramona Brad. Puțină lume cunoaște cât de mojic s-a purtat Tudose cu colega lui de partid, Aurelia Cristea”,  a scris Ungureanu pe Facebook STOP “Întrebare întrebătoare: ce se va face Ungureanu dacă va afla că British American Tobacco (de exemplu) este una dintre firmele care a donat cei mai mulți bani către USR?”, întreabă RefleqtMedia STOP La răndul nostru, l-am întrebat pe un clujean dacă numitul Ungureanu e un fel de Aurelia Cristea. “Mai rău!”, ni s-a răspuns... STOP  Ca să nu ne limităm doar la acest subiect și, totodată, să le indicăm celor de la USR, aflați în pană de proiecte, căteva domenii de interes, listam dintre temele săptămânii: aproximativ 85.000 de profesori sunt absolvenți ai unor programe de învățământ superior la distanță. Asta înseamnă peste o treime din numărul cadrelor didactice și spune multe despre calitatea învătământului și pregătirea celor chemați să educe copiii României. “Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”, a spus Ecaterina Andronescu, citată de Cursdeguvernare STOP Revoltă la Spitalul Filantropia. Angajații îi contestă pentru management defectuos pe managerul spitalului și pe Alexandra Dobre – președintele CA,  ambii numiți de Gabi Firea. Alexandra are 26 de ani, este fostă consilieră a lui Gabriel Oprea și, evident, a absolvit un masterat la Academia de Informații (a SRI).  E membră în patru consilii de administrație și, cică, o recomandă pentru această poziție “experiența managerială”. Pe care o capătă la locul de muncă (plată) STOP Limita de poluare a fost depășită de patru ori la apele de suprafață din nordul capitalei, în Otopeni, Tunari și alte 10 localități. Amoniul, azotul, fosforul, fenolii dau “în roșu”. E risc iminent de boli hidrice, epidemii, și cancere, pânza freatică fiind compromisă pentru generația viitoare STOP Bucureștiul rămâne unul dintre cele mai congestionate și mai poluate orașe europene...Dar, evident, toate astea nu constituie preocupări pentru USR și deputații din Comisia de Sănătate, atâta vreme cât nu i-a dus nimeni în excursii prin locurile astea exotice și nu le-a furnizat inițiative legislative scrise de-a gata. Nu și (pe) degeaba (HEXAVALENT)