2 august 2021

Când lupul e stăpân la oi, Poliția Locală bate primăria

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Dar, nu chiar la pumni, sau la pulane, cum ați crede. Dar o bate. Mai mișto. La șmecherie contra prostie. Pentru că polițiștii se pricep mai bine la furtișaguri.

Iată prima etapă a meciului. Noul primar ales la Brașov, Allen Coliban (USR), s-a prins că precedentul primar, George Scripcaru, proteja o faună costisitoare la un fel de grădină zoo a poliției locale. Costuri de peste 5 milioane de euro anual. Din taxele și impozitele brașovenilor. Care ar fi mult mai eficace la scoli, spitale, străzi etc. Fiindcă poliția locală nici nu prea face nimic. Sunt multe exemple în acest sens, de cum unii polițiști papă banii obștei degeaba (și nu puțini). In oraș, pe străzi, accidentele, atacurile, agresiunile se înmulțesc. Protecția și siguranța cetățenilor scad. În plus, niște agenți de poliție, mari amatori de pescuit, merg pe malul lacurilor chiar cu mașinile statului. Niște cercetări există, dar cine știe în ce sertar prăfuit or fi ascunse.

De aceea, noul primar a hotărât să elimine 15 polițiști locali, cei mai slabi, inutili, incompetenți, din schemă. Corect. Și cum se poate face această triere ? Tot corect, printr-un examen. A fost numit și un consilier municipal să se ocupe de acțiune. Numai că i s-a dat sarcină tot conducerii poliției locale să deruleze testarea polițiștilor. Și ce a ieșit? O calceama. Din sala de examen tot ieșeau concurenții afară. Cică la budă (wc în argo ardelean). Unii întârziau chiar mult pe-acolo. Poate erau constipați, săracii…

Dar, surprize, surprize : pe ușa sălii de examen era afișat rezultatul testului, chiar înainte de strângerea lucrărilor. Toți concurenții, polițisți în acte, au desigur, în dotare telefoane performante, ultima generație. Pe care, nu ne îndoim că au priceput, măcar atât, cum pot fi folosite. Deci foto-copiind rezultatele.

Mai trebuie alte comentarii? Vom vedea ce hotărăște tânărul primar. Corect ar fi alt examen.