Publicat: 5 August, 2017 - 13:22
Share

Vremea caniculară se va menține până spre finalul săptămânii viitoare, când temperaturile vor depăși 35 de grade, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Începând de luni, este posibil să apară furtuni puternice. 

"Astăzi (vineri, n.r.) sunt 38 de grade, sâmbătă, 38-39, dar acest val de căldură va continua şi la sfârşitul săptămânii, duminică, pentru ca el să rămână de interes în zona sudică şi în prima parte a săptămânii viitoare. Intensitatea maximă a acestui val de căldură pentru Bucureşti se va concretiza pe parcursul zilei de sâmbătă, pentru ca ulterior, duminică, temperatura maximă să scadă puţin, la 37-38", a declarat Gabriela Băncilă în cadrul comandamentului de combatere a efectelor caniculei organizat la Primăria Capitalei.

Meteorologii au emis cod roșu de caniculă pentru 12 județe din vestul țării și cod portocaliu de căldură în restul țării. Atenţionările sunt valabile vineri şi sâmbătă iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 39 şi 42 grade.

"Disconfortul termic se va menţine ridicat şi la începutul săptămânii viitoare, pentru că va creşte gradul de umezeală odată cu probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de intensificări ale vântului, descărcări electrice, începând de luni seară. După ce a stagnat o masă de aer, probabilitatea pentru intensificări ale vântului care să provoace pagube e mai mare", a adăugat Gabriela Băncilă.