Publicat: 13 Octombrie, 2013 - 15:12
Share
Puţini ştiu că la începutul carierei sale, artista a cântat operă

Cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan a murit, duminică, 13 octombrie. Dispariţia cunoscutei interprete Angela Moldovan, în vârstă de 86 de ani, vine după ce în urmă cu două săptămâni si-au mai pierdut viaţa Rela Lucan, gasită moartă în baia din locuinţa sa, şi Ramona Fabian, decedată într-un accident rutier.

Născută pe 19 septembrie 1927, la Chişinău, Angela Moldovan a crescut în România, unde s-a mutat împreuna cu familia, la Târgu Mureş. Ulterior, ea a mai locuit la Timişoara şi Suceava, unde a şi terminat studiile liceale.

A studiat Conservatorul la Cluj, iar în 1950 a debutat pe scena Operei din Cluj-Napoca, unde a activat până în 1954. Din repertoriul său de cântăreaţă de operă fac parte "Nunta lui Figaro", "Rigoletto" sau "Hansel şi Gretel". Din 1953 a fost solista a Ansamblului "Barbu Lautaru", iar ulterior a cântat în Ansamblul "Ciocârlia".

Totuşi, Angela Moldovan este cunoscută publicului în special datorită carierei sale în muzica populară, domeniu în care a debutat în anii '60, cu melodia "La Oglindă", pe versuri de George Coşbuc". Poate cea mai cunoscută melodie a sa este "Mi-am facut bundiţă noua", pe care o învăţase de la bunica sa din Basarabia.