Publicat: 10 Noiembrie, 2017 - 10:34
Ca deobicei, Petre Daea va fi prezent

Inițiatorul campaniei, Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va fi prezent sâmbătă, 11.11.2017, ora 10.00, la Ploiești unde va poposi caravana Campaniei naționale de informare și promovare “Alege oaia!”.

Evenimentul va avea loc pe platoul din fața Palatului Culturii și are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Consumatorii vor putea degusta mâncăruri tradiționale din carne de oaie, iar cei interesați vor putea achiziționa carne de oaie proaspătă sau preparată, cașcaval, brânză de burduf, cârnați din carne de oaie și must de la producători din județ.

Obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creșterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea la nivel național a unei piețe de Gross, iar la nivel județean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie.

În perioada 18-19 noiembrie, caravana Campaniei “Alege oaia!” se va afla la Sibiu.

Mai multe informații despre Campania “Alege Oaia!” se poti găsi pe pagina de facebook dedicată.            

 

 

Localizare: 

Geolocation is 44.9420078, 26.021897200000012

Tag-uri Nume: