Publicat: 23 Iulie, 2019 - 13:39

Caravana filmelor TIFF a ajuns la cea de-a zecea ediţie iar unul dintre oraşele incluse în traseul prin întreaga ţară din acest an este Mangalia. Filmele bune ajung aproape de mare pe 30 şi 31 iulie, fiind gata să bucure spectatorii cu două poveşti intense de iubire. Proiecţiile vor avea loc în aer liber, iar intrarea este liberă.

Prima seară aduce pe marele ecran în Mangalia, la Grădina de Vară "Farul", cel mai nou film semnat de regizorul Tudor Giurgiu, "Parking". Descris ca fiind "o odă dedicată tuturor visătorilor şi cutezătorilor care au părăsit zona de confort a oraşului natal pentru a căuta o viaţă mai bună în altă parte." (Cineuropa), adaptarea bestseller-ului "Apropierea", al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, îi va încânta pe cinefilii din Manglia, de la 21:45, cu povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Odată ajuns în Cordoba, viaţa lui se transformă într-o aventură complicată, pendulând între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreaţă spaniolă (Belen Cuesta) şi dorul de casă. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă şi plină de provocări.

Cea de-a doua seară, miercuri 31 iulie, continuă cu debutul tinerei regizoare franceze Marie Monge. "Joacă-te cu focul! / Joueurs" a avut premiera la Cannes în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs şi este un thriller despre lumea jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina şi banii. Din distribuţie fac parte Stacy Martin şi Tahar Rahim, două tinere staruri ale cinematografiei franceze.

Program Mangalia / Grădina de Vară "Farul", 21.45

Marţi, 30 iulie
Parking
r. Tudor Giurgiu | România, 110'
Cu: Mihai Smarandache, Belen Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu

Filmul, inspirat de bestseller-ul "Apropierea", spune povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), un poet care emigrează ilegal în Spania anului 2002 şi care se angajează paznic de noapte într-un parc auto condus de Rafael (Luis Bermejo). Viaţa lui Adrian se schimbă pentru totdeauna în timpul nopţii de San Juan (Noaptea de Sânziene), când o întâlneşte pe Maria (Belen Cuesta), chitaristă într-o trupă de jazz.

Miercuri, 31 iulie
Joacă-te cu focul! / Joueurs
r. Marie Monge | Franţa, 105'
Cu: Tahar Rahim, Stacy Martin

Când Ella îl întâlneşte pe Abel, viaţa ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina şi banii. Începută dintr-un pariu, relaţia lor se va transforma curând într-o pasiune devorantă.

 

Tag-uri Institutii: