Publicat: 6 Octombrie, 2015 - 15:51

În perioada 8 – 11 octombrie 2015, Municipiul Slatina găzduieşte cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs de Umor „Oltenii &... Restu’ lumii“. Programul este bogat şi, la fel ca în fiecare an, include celebra vamă oltenească, concerte de muzică uşoară şi populară, concursuri de epigramă, interpretare şi caricatură, expoziţii de pictură şi fotografie, toate acestea fiind însoţite de must şi bancurile cu şi despre olteni. 

Programul festivalului va fi completat de proiecţia unor îndrăgite filme clasice româneşti, pentru că şi anul acesta, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, o serie de filme cu şi despre olteni şi... restu’ lumii. 

Proiecţiile demarează joi, 8 octombrie, ora 19.00, cu filmul „Magnatul” (regia Şerban Marinescu), al cărui protagonist este Dorel Vişan, amfitrionul Festivalului „Oltenii &... Restu’ lumii“ de anul acesta.

În următoarele trei seri ale festivalului sunt programate filme regizate de un maestru al filmului românesc, celebrul oltean Geo Saizescu. Vineri, 9 octombrie, de la ora 21.00 poate fi vizionată comedia „Secretul lui Bachus”, iar sâmbătă, 10 octombrie, la ora 20.15, spectatorii se vor putea întâlni cu Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani, care vor fi prezenţi la proiecţia filmului „Şantaj”. 

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu vor sosi la Slatina duminică, 11 octombrie, ora 18.00, pentru proiecţia ultimului film regizat de Geo Saizescu, frumoasa poveste de dragoste „Iubire elenă”.  

Programul va fi completat de filme pentru copii, care vor avea loc sâmbătă şi duminică dimineaţa, cu începere de la orele 10.00 şi 12.00, când vor putea fi văzute filmele: „Veronica” şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (regia: Elisabeta Bostan), „Mihail, câine de circ” (regia: Sergiu Nicolaescu) şi „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi).

Intrarea la toate proiecţiile este liberă. 

Programul proiecţiilor este următorul:
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”
Centrul Cultural „Eugen Ionescu”
SLATINA, 8  - 11 octombrie 2015

Joi, 8 octombrie, ora 19.00:
MAGNATUL 
Regia: Bogdan Ficeac; Scenariul: Şerban Marinescu
Cu: Dorel Vişan, Gheorghe Dinică, Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu
Invitat special: DOREL VIŞAN

Vineri, 9 octombrie, ora 21.00:
SECRETUL LUI BACHUS
Regia: Geo Saizescu; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Emil Hossu, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Ileana Stana Ionescu 

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 10.00: 
VERONICA
Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 12.00: 
MIHAIL, CÂINE DE CIRC 
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Dumitru Carabăţ, Rudiger Bahr
Cu: Karl Michael Vogler, Ernest Maftei, Sergiu Nicolaescu, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea 

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 20.15:
ŞANTAJ
Regia: Geo Saizescu 
Scenariul: Geo Saizescu, Rodica Ojog-Braşoveanu, după romanul Omul de la capătul firului
Cu: Ileana Stana Ionescu, Octavian Cotescu, Silviu Stănculescu, Costel Constantin, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani 
Invitaţi speciali: ILEANA STANA IONESCU şi SEBASTIAN PAPAIANI

Duminică, 11 octombrie, ora 10.00: 
DUMBRAVA MINUNATĂ  
Scenariul: Draga Olteanu Matei; Regie: Gheorghe Naghi  
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă

Duminică, 11 octombrie, ora 12.00: 
TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
Regia şi scenariul: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu

Duminică, 11 octombrie, ora 18.00
IUBIRE ELENĂ
Scenariul şi regia: Geo Saizescu, după piesa Eleni de Kostas Assimakopoulos 
Cu: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Georgiana Saizescu, Adrian Păduraru, Ileana Stana Ionescu 
Invitaţi speciali: MAIA MORGENSTERN şi MIRCEA RUSU.