Publicat: 17 Aprilie, 2018 - 13:28
Share

La mijlocul lunii mai, Caravana GAUDEAMUS, iniţiată şi derulată la nivel naţional de Radio România, ajunge în inima Transilvaniei. Între 18 şi 22 aprilie, Piaţa Unirii găzduieşte cea de a 19-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Cluj - Napoca, cel mai longeviv eveniment cu acest profil din Transilvania, care a devenit un real reper al vieţii culturale din această zonă a ţării de aproape două decenii.

Ediţia din acest an, derulată într-un context aniversar de excepţie - Centenar România, 90 de ani Radio România - este organizată de postul public de radiodifuziune (prin echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj) şi Romexpo SA.

Preşedintele de onoare al ediţiei va fi prof. univ. dr. Aurel Codoban, cunoscut şi îndrăgit scriitor clujean.

Surpriza acestei ediţii vine de la Radio România Cluj: joi, 19 aprilie, Târgul Gaudeamus va găzdui întâlnirea dintre doi dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani: Emil Brumaru şi Ion Mureşan. Programul de vizitare este următorul: miercuri - sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul este liber, atât pentru pasionaţi, cât şi pentru cei care vor intra doar din curiozitate.

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 18 aprilie, la ora 12.00.

Gaudeamus Cluj-Napoca 2018, repere statistice:
- peste 70 de expozanţi reuniţi în 65 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România - edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Prezenţa tuturor editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate;
- o suprafaţă de circa 650 mp de standuri, care depăşeşte recordul înregistrat la ediţiile precedente; - peste 90 de evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă.

Proiecte Radio România derulate la GAUDEAMUS Cluj-Napoca
- Începând cu Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca, toate evenimentele organizate de Radio România sub acest brand vor găzdui un spaţiu dedicat Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia va fi expusă o colecţie de volume cu această tematică; volumele, publicate de către editurile care participă la târg, pot fi ulterior achiziţionate de la standurile editurilor. La Cluj-Napoca, acest spaţiu va fi amenajat în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
- Faza locală a Concursului Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu", organizată de Radio România
Cluj, care va avea loc vineri, 20 aprilie, la ora 16.00.
- Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 21 aprilie, la ora 10.30, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe "invitaţii de nota 10" la GAUDEAMUS Cluj-Napoca 2018, elevi din Cluj-Napoca premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Monica Bălănescu (Colegiul Naţional "Emil Racoviţă"), Fazakas Borbala (Liceul Teoretic "Bathory Istvan"), Finta Klara Eniko (Liceul Unitarian "Janos Zsigmond" Cluj-Napoca), George Alexandru Râpeanu (Colegiul Naţional "Emil Racoviţă") şi Sogor Bence (Colegiul de Muzică "Sigismund Toduţă").

Premiile vor fi oferite de Radio România şi Restaurant Shanghai.  Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice.

Premiile GAUDEAMUS Cluj-Napoca 2018 vor fi decernate duminică, 22 aprilie, începând cu ora 13.00, astfel:
- Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor - locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului
- Trofeele Presei - decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului
- Premiul Educaţia - decernat unei instituţii de învăţământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaţionale la Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca
- Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare
- Premiul Tombolei GAUDEAMUS, care va fi acordat pe baza tragerii la sorţi a buletinelor de Vot al Publicului şi care constă într-o bibliotecă oferită de Casa Augustin
- Premiile Concursului Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu", oferite de Radio România şi Restaurant Shanghai

Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca este una dintre cele mai vechi şi de impact componente ale Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul declarat de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 - martie 2018, însumează 103 evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS, circa 10.250 de expozanţi, 2.823.000 de vizitatori şi aproape 12.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar.

Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional GAUDEAMUS (24 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (Cluj-Napoca - 19 ediţii, Craiova - 17 ediţii, Timişoara - 9 ediţii, Litoral - 9 ediţii, Oradea - 4 ediţii), Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară (15 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe. Calendarul Programului LECTURA 2018 mai cuprinde: Oradea (9 - 13 mai), Timişoara (17 - 20 mai), Litoral (11 - 15 august), Braşov (5 - 9 septembrie), Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară (12 - 18 septembrie) şi Târgul Internaţional GAUDEAMUS (14 - 18 noiembrie).

Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca - un eveniment organizat de Radio România şi Romexpo SA Partener principal al Târgurilor Gaudeamus 2018: BRD Groupe Societe Generale Parteneri: Casa de Expediţii Augustin Trans şi Restaurant Shanghai.

Tag-uri Institutii: