Publicat: 18 Noiembrie, 2013 - 18:58
Share

Preşedintele CNAS, dr. Cristian Buşoi, a declarat luni că estimează ca prima parte a cardurilor de sănătate să fie distribuită către populaţie undeva la mijlocul anului viitor.

El estimează că au fost realizate peste 2,7 milioane de carduri, ritmul fiind de 50.000 pe zi.

"Ultima estimare pe care am avut-o săptămâna trecută era de 2,5 milioane, probabil că acum suntem la peste 2,7 milioane, aşa ar fi normal. Este un ritm de 50.000 pe zi. Nu suntem deloc în întârziere. Ceea ce este important pentru noi este ca anul viitor acest proiect să intre în aplicare. Cred că cel mai potrivit ar fi ca odată ce procedurile vor fi încheiate, undeva la mijlocul anului viitor să distribuim prima parte de carduri", a spus dr. Buşoi.

El a admis că s-ar putea constata la distribuţia cardurilor că o parte dintre adresele care sunt în sistemul de evidenţă a populaţiei nu au în spate neapărat şi o persoană care se va regăsi acolo şi care nu va putea fi găsit: fie că şi-a schimbat domiciliul, fie că este plecată în străinătate, în această situaţie existând posiblitatea ca o parte dintre aceste carduri să se întoarcă la casă.

"Aşa cum am anunţat, din toamna anului viitor vrem să nu mai plătim contravaloarea serviciilor medicale fără ca să se fi făcut dovada de asigurat altfel decât prin intermediul cardului electronic", a punctat reprezentantul CNAS.

Autor: Cornelia Stanciu