29 ianuarie 2022

Carmen Avram: Trei victorii pentru fermierii români şi pentru bunăstarea animalelor, în Parlamentul European

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Interesele fermierilor români şi ale sectorului zootehnic au fost apărate în urma unui vot crucial, care s-a dat joi, 2 decembrie, în Comisia de anchetă privind protecţia animalelor în timpul transportului (ANIT).

După un an şi jumătate de dezbateri şi audieri tensionate în Comisia ANIT, europarlamentarii români Daniel Buda (coordonator şi raportor EPP) şi Carmen Avram (coordonator S&D) au reuşit să obţină trei victorii care securizează viitorul fermierilor români şi garantează bunăstarea animalelor.

Cea mai mare reuşită este faptul că, în pofida presiunilor uriaşe şi constante, s-au respins tentativele de interzicere a exportului de animale vii spre ţări din afara Uniunii Europene, precum şi de limitare a transportului în interiorul UE.

Prin urmare, potrivit documentului final, fermierii îşi pot continua business-ul, dar cu respectarea celor mai înalte standarde privind bunăstarea animalelor, în special din partea celorlalţi actori implicaţi în lanţul de distribuţie şi transport. Printre aceste măsuri se numără prevederi legate de respectarea temperaturii optime în interiorul mijlocului de transport.

A doua victorie o reprezintă faptul că sectorului zootehnic îi este oferită oportunitatea unei tranziţii – deschisă, fără limite de timp obligatorii, sprijinită financiar – către un model de business mai profitabil pentru fermieri. Acest model se bazează pe un comerţ cu valoare adăugată, constând fie în exportul de carcase şi/sau de material genetic, atunci când e fezabil, fie în produse procesate şi abatorizate la nivel local. De aceea, toate acestea presupun dezvoltarea unor reţele locale şi regionale de abatoare pe teritoriul României. Această tranziţie ar putea duce la o creştere a bunăstării atât a animalelor, cât şi a fermierilor, precum şi a consumatorilor, aceştia din urmă având acces la un lanţ de distribuţie scurt şi produse locale proaspete.

În al treilea rând, s-a reuşit introducerea în textul final a unor prevederi ferme privind elaborarea unui studiu de impact riguros şi a continuării cercetării în domeniu, astfel încât revizuirea legislaţiei să se bazeze pe informaţii certe, măsuri realiste şi rezultate benefice sectorului.

Munca celor doi europarlamentarilor români s-a bazat, în fiecare moment, pe convingerea că orice măsură luată la nivel european în privinţa sectorului agricol trebuie să prezinte o soluţie, şi nu o interdicţie.