Publicat: 7 August, 2017 - 09:33
Share

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunță modificări, din toamnă, la Statutul poliţistului, astfel încât să fie revizuită posibilitatea legală de a ieşi la pensie până la împlinirea vârstei de 47 de ani.

Ea a explicat că, printr-o ordonanţă adoptată anul trecut, s-a introdus un mecanism prin care un angajat al MAI poate opta pentru pensie înainte de a împlini 47 de ani, vârsta de pensionare stabilită prin Legea pensiilor militare.

"În mod normal, conform Legii pensiilor militare din anul 2015, vârsta de pensionare nu ar putea să fie mai mică de 47 de ani. Avem însă un act normativ, vorbesc de Ordonanţa 21 din 2016, care modifică nu legea pensiilor, ci Statutul poliţistului, prin care s-a introdus un mecanism prin care angajatul, dacă i se desfiinţează postul, sau se reorganizează unitatea unde lucra, putea refuza orice altă funcţie şi putea alege să iasă din sistem cu drept de pensie, asociind această posibilitate de a avea o pensie cât salariul sau chiar mai mare. Evident că oamenii aleg să plece din sistem la pensie decât să opteze pentru un alt loc de muncă în sistem", a explicat Carmen Dan, duminică, la Antena 3.

Ea a adăugat că, după modificarea legislativă prin care pensiile nu pot fi mai mari decât salariile, Guvernul pregăteşte modificarea Statutului poliţistului, pentru a corecta prevederile ordonanţei de anul trecut.

"Primul pas s-a făcut deja prin modificarea la legea pensiilor astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariile (...). Al doilea pas va fi făcut prin modificările la Statutul poliţistului, îndreptând astfel aspectele care au fost introduse anul trecut prin Ordonanţa 21 din 2016. Eu vă asigur că în toamnă, când va fi modificat Statutul poliţistului, prevederea care dădea această posibilitate legală de ieşire la pensie până la vârsta de 47 de ani va fi revizuită", a spus ministrul Afacerilor Interne.