Publicat: 8 Martie, 2016 - 17:50
Share

 Carrefour România, împreună cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), a lansat astăzi noi măsuri de sprijin, la nivel național, pentru victimele violenței domestice. Acestea vizează promovarea numărului de urgență dedicat victimelor violenței domestice, suport în integrarea victimelor pe piața muncii, dar și un pachet minim de servicii pentru cele 4 unități locative gestionate de ANES.

Astfel, Carrefour România se angajează să sprijine promovarea numărului de urgență, apelabil gratuit la 0800 500 333, de către victimele violenței domestice pentru sesizări. Lansat în noiembrie 2015 de către ANES, call-center-ul, funcțional non stop (24h/7zile), este atât un sistem de asistență cât și un serviciu ce permite monitorizarea demersurilor pentru victime, operatorii call center-ului direcționând cazurile către echipele județene de intervenție (42 de echipe interinstituționale și multidisciplinare la nivelul celor 41 de județe ale țării și la nivelul municipiul București).
În plus, cele două entități vor lua măsuri concrete care să susțină integrarea pe piața forței de muncă a victimelor violenței în familie, prin angajarea acestora în rețeaua de magazine Carrefour. Beneficiarii sunt atât persoanele care au participat la programe de formare profesională în cadrul proiectului guvernamental ”START - O viață de calitate în siguranță!”, cât și alte victime aflate în evidența serviciilor sociale la nivel județean sau local. 

“Ne implicăm în mod constant în acțiuni care vizează crearea unei vieți cât mai bune pentru persoanele din comunitățile în cadrul cărora Carrefour activează. Și căutam permanent ca eforturile noastre să facă diferența exact acolo unde contează. În societatea actuală, pilonul principal îl reprezintă familia, de aceea, pentru a putea contribui cu adevărat la crearea unei societăți solide și stabile în timp, am ales să ne alăturăm luptei împotriva  violenței domestice. Ne dorim ca, în cadrul strategiei noastre de responsabilitate socială, să nu ne rezumăm la intervenții punctuale, ci să fim un partener la măsuri concrete, cu efect pe termen lung”, declară Andreea Mihai, Marketing Director, Carrefour România.
”Violența este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, impunându-se, în acest context, o abordare complexă. Astfel, este de datoria noastră să identificăm metode noi și relevante care să diminueze treptat, până la eliminare, un astfel de comportament nedorit. Totodată, trebuie să oferim victimelor opțiuni multiple de sprijin atât pe termen scurt cum este și apelul de urgență, precum și variante pe termen mediu și lung. Și aici facem referire la suportul pentru integrarea pe piața forței de muncă”, spune Ioana Cazacu, Secretar de Stat, ANES, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

În plus, parteneriatul cu ANES vizează și asigurarea unui pachet minim de servicii pentru cele 4 unități locative de urgență înființate prin proiectul ”START - O viață de calitate în siguranță!”, pachet ce vizează aprovizionarea acestor spații cu alimente, produse igienico-sanitare și servicii de consiliere psihologică. 
Violenţa domestică este un fenomen cu caracter continuu, ciclic, care crește în timp ca frecvenţă și severitate și care are efecte devastatoare pe termen lung asupra copiilor - victime sau martori.