Publicat: 10 Iunie, 2019 - 00:00

Admirabilă inițiativa Editurii Vremea care, în mulțimea de colecții, se ocupă și de autori români, inițiind chiar serii de autor, cea mai recentă fiind cea dedicată lui Dan Stanca. Astă-toamnă au apărut în această colecție primele două volume: ”Amintirea unei mari iubiri” și ”Darul lacrimilor”, amândouă romane inedite.

Editorii prezintă sec primul dintre cele două titluri: ”O carte de dragoste desfășurată în zilele noastre, dar cu multe trimiteri la momente ale istoriei îndepărtate a românilor. Magdalena este o scriitoare în căutarea succesului, dar acțiunea volumului urmărește viața ei amoroasă și nenumăratele întâmplări prin care trece, în încercarea de a-și întemeia o familie.”

Cititorul familiarizat cu scrisul lui Dan Stanca găsește în aceste romane cam toate obsesiile lui. Totul e o spovedanie într-un stil recognoscibil, cel al lui Dan Stanca.

Titlul face trimitere la filmul lui Piotr Todorovski cu același nume, din 18983, amintit în roman, ale cărui personaje nu reușesc pe timp de pace să împlinească iubirea pe care o visau pe timp de război. O iubire neconsumată – cam asta e esența romanului. Magda Bunescu, naratoarea, e fostă corectoare la Casa Scânteii, profesoară, scriitoare amatoare, cu mai multe iubiri nehotărâte sau nefericite, eșuate într-o biată căsnicie cu un bărbat nedorit. În timpul aventurilor ei erotice se desfășoaraă marea istorie. Dan Stanca – scria criticul Marius Miheț într-un excelent comentariu – ”spune povestea unei ființe neîndoctrinate, amnezică la istoria recentă, sau care o trăiește – prin Revoluție – doar făcând legături cu pasiunile aproximative. Celelalte povești aduc miracolul în istoria vie, însă depresia, boala sau erotismul împiedică revelarea lui. Pornind de la cuplul diabolizat sau acționând jumătatea malefică, Dan Stanca scrie un roman polifonic despre pacienții de la frontiera lumilor.”

Iată cum se confesează un personaj care a reușit să se impună și înainte și după 1989: ”Înainte de 1989 am lucrat în Securitate şi am ocupat funcţii importante, dar am înţeles că instituţia aceasta care a făcut, cinstit vorbind, lucruri rele, dar în egală măsură şi bune, ca să nu se compromită definitiv, nu trebuie să se implice în evenimente. Îmi dau seama că dumneavoastră vedeţi numai partea întunecată a lucrurilor. Nu aveţi dreptate. Să vă dau un exemplu. Eu de pildă, deşi nu e tocmai normal să mă iau pe mine drept exemplu, în zilele acelea fierbinţi am făcut tot posi­bilul ca să evit ciocnirea cu manifestanţii. Am recurs la tot felul de trucuri pe care n-o să vi le înşir acum, dar cert este că plu­tonul pe care l-am condus a scăpat cu faţa curată. Nu am tras un cartuş, iar băieţii din subordine se uită şi acum la mine cu admiraţie şi-mi mulţumesc fiindcă am ştiut cum să stăpânesc o situaţie extrem de delicată. Din păcate, am avut colegi care şi-au dat în petec şi au procedat ca nişte descreieraţi. Nu au gândit, le-a luat dracul minţile şi au intrat până la gât într-un îngrozi­tor rahat. Au fost arestaţi, inculpaţi şi acum înfundă puşcăria. Merită, o spun cu mâna pe inimă. Oricum, sincer să fiu, nu-mi fac griji pentru ei, deoarece sunt sigur că într-un an, doi cel mult, vor fi eliberaţi. Deja, după cum ştiţi, ies la iveală adevăruri care evidenţiază măsluirea evenimentelor. Furia populaţiei scade pe măsură ce are în faţă realitatea. Schingiuiţii din cimitirul săraci­lor nu au existat, e vorba doar de trucaje mizerabile. Cine dintre colegii mei avea timp de aşa ceva când tuturor, ce mai tura-vura, ne intrase morcovul în fiind? E drept că asta nu scuză pe nimeni pentru suta de morţi, câţi au fost aici, doar nu judecăm victimele numeric, şi una singură şi ne împovărează conştiinţa, dar să fim obiectivi şi să nu le punem în cârcă vinovaţilor şi ce nu au făcut! Dar, încă o dată, nu-mi fac griji. Toţi vor scăpa, ăsta-i cursul, în zece ani ne vom referi la revoluţie ca la ceva de pe vremea lui Ştefan cel Mare sau Vasile Lupu. O să urmeze greutăţi econo­mice, inflaţie, şomaj, acum suntem cu mintea în nori, dar iute vom fi traşi cu picioarele pe pământ.”

 

Dan Stanca – Amintirea unei mari iubiri. Editura Vremea, seria de autor Dan Stanca. 182 pag.

 

 

Topic: 

Format: