Publicat: 18 Noiembrie, 2019 - 00:00

Mai întâi trebuie să știți, în cazul în care abia ați auzit de această poetă: Krista Szöcs s-a născut în 1990, la Sibiu. A terminat masterul la Facultatea de Litere si Arte din Sibiu, cu o disertație despre post-punk și poezie. Este editor al revistei Zona Noua și unul dintre organizatorii festivalului cu același nume. In anul 2013 a debutat cu volumul de poezie Cu genunchii la gură, iar în 2017 i-a fost publicată o plachetă, locked in silence, in cadrul proiectului Poetry will be made by all, din Zürich. În prezent locuiește în Germania. Cartea de față a apărut în acest an.

Declară :„Știi momentul acela când ești mega obosit și îți e frig, dar ești fericit pentru că știi că în curând o să te poți întinde în pat, unde e cald și o să adormi imediat pentru că nimic nu te mai poate ține treaz? Asta simt eu de fiecare dată când scriu. O fericire de scurtă durată care mă consumă, dar care mă face să mă simt cea mai extrovertită dintre introvertiți, pot scrie orice despre oricine, sunt superkrista. Din poziția aceasta pot vedea mai clar și pot înțelege mult mai multe decât ordinarykrista.” Mai declară că scrie greu, pentru că e foarte critică cu poezia ei.

Volumul nou apare în excelenta colecție de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Criticii sau colegii de breaslă care prezintă volumul pe coperta a patra spun că e vorba despre o poezie muzicală, extrem de depresivă, dar și de o deconbstrucție interioară. Paginile tipărite au din loc în loc chiar trimiteri la videouri muzicale (The Cure – Love will tear us apart; Teho Teardo &Blixa Bargeld – Come up and see me; Jacob Bellens – Untouchables; Todd Terje – Johnny & Mary; Jonathan Bree – You’re so cool și încă multe altele). Dacă cititorul le va asculta în paralel cu versurile, va dobândi o surprinzătoare înțelegere a poemelor.

Iată și un exemplu de cum scrie Krista Szöcs:

mă gândesc acum cât de des am închis ochii în ultimii zeci de ani
privind acele feţe de oameni pe care nu le-am putut înţelege. au
devenit ceva insesizabil, un miros de mucegai cu care te
obișnuiești. și nu îl mai simți. sunt un om al exceselor pentru
că tot ce gândesc este gândit de încă o mie de ori și tot de o mie
de ori îmi cer scuze pentru gîndurile mele.
basul se aude mai tare în urechea stângă decât în cea dreaptă.
nu ştiu dacă ritmul tobei e în sincron cu inima sau invers.

vreau creierul meu să fie mai gol decât puşculiţa unui copil de
zece ani.

încă nu m-am decis care parte a zilei
e cea mai inutilă
mă gândesc la asta tocmai când
analizez colțul plictisitor al camerei”

Sau:

 

„MĂ ÎNDREPT către tine
un picior în fața celuilalt
în spatele meu
un wave care nu îmi pare
familiar

dintr-o dată fericirea. fără definiții, filozofii, fără video-urile lui watts. pur și simplu.

mă îndrept către tine
și poveștile despre prietenie
sunt alegeri
pe care le-am făcut împreună”
 

Sau:
„dacă aș fi CEA MAI BUNĂ PARTE din mine, nu m-ar deranja deloc să știu, atunci când mă privesc în oglindă, că dintr-o eroare a creierului aș putea să mă văd un monstru. brațe bărbătești și piele închisă la culoare. părul subțire, foarte rar. smeagol mai puternic și mai înalt. dacă aș fi cea mai bună parte din mine, nu ar conta că nu sunt samwise gamgee, că prietenia mea trece de limitele unui sat liniștit, de curajul de care nu am dat niciodată dovadă. de foamea asta care nu trece nici cu pâine de elf.”

 

Krista Szöcs – Berlin – iar introvertiții au ieșit din casă. Editura Nemira, colecția Vopral. 66 pag.

 

Topic: 

Format: