31 ianuarie 2023

Cartea de luni: „Când vine primăvara” de Tony Mott

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Al patrulea volum dintr-o serie pe care editorul britanic Corylus Books a ales s-o traducă în limba engleză. Și se poartă negocieri ăentru adaptarea pentru televiziune a seriei.

În ultimii câțiva ani am semnalat cu o frecvență constantă cărțile acestei scriitoare harnice, dar câteva informații preliminare credem că trebuie reluate. Am mai spus-o în cadrul acestei rubrici, când am semnalat precedenta carte semnată Tony Mott: nu este vreun scriitor australian, ci o româncă din Brașov. Numele e un pseudonim, o cheamă, de fapt, Antoaneta Galeș, s-a născut în 1970. „Am ales să scriu sub pseudonim din două motive: primul a fost acela că Tony era apelativul care-mi era familiar, iar Mott e numele de fată al mamei mele. Am vrut să fie un simbol al recunoștinței față de ea și de bunicul meu.”

O femeie înaltă, subțire, i se spunea Olive sau Musca, „de slabă ce eram. Nu-mi plăcea Olive, iubita lui Popeye Marinarul, pentru că era superficială și prostuță. Nici Musca nu mi se părea a fi un compliment.” „În copilărie aveam o pasiune în a-mi schimba viitoarea meserie cât mai des posibil. Alegerile erau, în general, excentrice: criminalist, arheolog, scafandru, psiholog, designer, medic, actor, și câte și mai câte, funcție de ceea ce citeam sau vedeam și mi se părea mai interesant. Dacă nu am visat niciodată să devin scriitor, este pentru că nu mi s-a părut că ar fi o meserie.”

A debutat în 2008, cu un roman despre revenirea în țară, după douăzeci de ani, a unei fugare din comunism, apoi s-a îndreptat spre genul polițist și a început să publice la Editura Tritonic, a semnat până acum mai multe romane, între ele seria Juleita: „Julieta avea un pistol”, „Un glonț pentru Julieta” și „Nu dați cu pietre în Julieta”, apărute în 2014, 2016 și 2017. Dar și seria începută cu „Iarna crimelor perfecte”, apărută la sfârșitul anului 2019, în care eroina este un medic legist, Gigi Alexa. Romanul de față este al patrulea al noii serii.

Eroina Gigi Alexa este medic legist, lucrează împreună cu poliția la diferite cazuri de omoruri, este un personaj complex, a trecut prin traume diverse, o copilărie tulbure, un viol și câțiva iubiți neserioși pe care i-a abandonat, are momente de instabilitate psihică, cu dorințe de sinucidere (asta în primele volume, în precedentul să-și fi revenit) – toate par puțin exagerate pentru meseria eroinei și față de modul cum acționează. Dar Gigi Alexe își iubește meseria, e admisă la un doctorat în Olanda; e tenace, cu idei și firește lesne invidiată de o parte dintre colegi.

Imaginea ei: mică de statură, subțire, cu părul blond (în acest volum roșcat) și creț prins de regulă într-un coc complicat. Are patruzeci de ani. A avut o sarcină pe care a pierdut-o, acum nu mai poate avea propriul copil și se păcălește că nu și l-a dorit. Se judecă pe sine, de multe ori, „absurd de aspru”.

Scriu editorii: „Un nou caz al medicului legist Gigi Alexa, care, împreună cu Matei Vălean, comisar-șef de poliție la Brașov, încearcă să dezlege misterul uciderii unui controversat avocat local. De la practici religioase la trafic de persoane, povestea se dezvoltă treptat, cu suspans bine dozat, cu umor și un pic de romantism.”

Și totul pornește de la un studio de video-chat care ascunde o rețea de prostituție, cu implicarea unor polițiști corupți, nu se putea altfel, cu ramificații în Italia, unde reau duse adolescente naïve și nbeștiutoare și cu un deznodământ în care sunt implicate polițiile din amebel țări.

Firește, un final victorios, dar care lasă loc de o continuare sau noi continuări: „Se încheie o etapă. Pare să fie o victorie. Deși pe Negru nu l-au prin. Deși în Italia sunt multe fete și rețelele încă mai funcționează. Dar au cîștigat o rundă, o partidă, o bătălie. Dar războiul?”

Tony Mott – Când vine primăvara. Seria Gigi Alexa 4. Editura Tritonic, colecția Mystery & thriller. 284 pag.