Publicat: 2 Decembrie, 2019 - 00:00

Cornel George Popa este prozator, dramaturg și regizor. S-a născut în iulie 1957, în județul Iași, a absolvit Facultatea de Construcții (Iași, 1986) și UNATC, secția Regie Film (București, 1997). A lucrat peste zece ani în presa scrisă, a făcut televiziune, teatru, film și publicitate, a publicat 11 cărți. Cea de față este cel mai nou roman al său.

Romanul are un subiect mai puțin obișnuit. O femeie, Amalia, se îndrăgostește de o fotografie. Soțul ei, Gelu, moare într-un accident și fotografia, pe care femeia o încredințează unui meșter fotograf iscusit să-i realizeze o copie în mărime naturală și color, ajunge pe peretele dormitorului. Femeia discută cu fotografia care se transformă în om. E celălalt.

Înainte să înceapă acțiunea, autorul are o dizertație despre fotografie și poză. „O fotografie înseamnă mai mult decât o poză. Poza, în general, e verișoara săracă a fotografiei. Poza e nepoata venită din provincie să se mărite la oraș. Ca să devină fotografie, o poză are destule de învățat. Oamenii, prin albume sau aiurea, au, cel mai adesea, poze. Fotografiile sunt rare. Fotografiile, vulgar vorbind, sunt poze inteligente. O fotografie are contur magic și linii de forță. O fotografie se poate povesti și eventual descrie artistic. Fotografiile, spre deosebire de poze, au valoare. Dar diferența principală e următoarea: fotografia este executată de un om talentat. Pozele sunt rutină.” În sfârșit, „fotografiile îți oferă posbilitatea de a visa.”

Amalia exact asta făcuse: încredințase realizare unei copii unui om talentat, iar acum avea posibilitatea să viseze.

Dar soțul n-a murit în accident, se întoarce după câteva luni, cu chipul desfigurat, și începe calvarul. Amândoi bărbații trăiesc în casă, soțul devine celălalt, Amalia oscilează între ei, nu renunță la niciunul. Nopțile, „Amalia și Gelu, mână-n mână, plutesc pe deasupra orașului. Au corpurile alungite și aproape transparente. Deși țin ochii deschiși, parcă ar dormi.” Ca în picturile lui Marc Chagall. Cu care dintre cei doi plutește deasupra orașului?

Gelu mai pleca de-acasă. Amalia „oricum nu rămânea niciodată singură, fiindcă înăuntru o aștepta celălalt Gelu, care părea că abia așteaptă să coboare din fotografie și să se comporte exact ca Gelu, de parcă ar fi exista o competiție între cei doi. Nu, nu se dușmăneau, dar un fel de rivalitate exista. Sau o anume demnitate.”

Amalia a încercat să nu-i încurce. Între cei doi „exista, se pare un pact. Ce-și vorbiseră, ce-au stabilit, nu știa, însă e cert că, în lipsa ei, aveau lungi discuții împreună, fiindcă adesea îi găsea tulburați, ba pe unul, ba pe celălalt și, oricât ar fi vorbit cu fiecare în parte, n-a reușit să obțină vreo explicație, fiecare eschivându-se.”

Femeia are iluzia unei sarcini. Tatăl pare să fie bărbatul din fotografie. ”Ești o fotografie și acum știu foarte bine asta, dar m-am obișnuit să vorbesc cu tine. Vei fi nevoit să te adaptezi, dragule, cu prezența celuilalt în casă. Ați fost doi, rămâneți doi, asta e. N-am ce vă face.”

În cele din urmă, apare și tensiunea, rezolvată ingenios și surprinzător de autor.

 

 

 

Cornel George Popa – Celălalt. Editura Trei. 253 pag.

 

Topic: 

Format: