31 ianuarie 2023

Cartea de luni: „Defăimarea lui Eminescu” de Constantin Cubleșan

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

O carte foarte documentată, probabil exaustivă asupra subiectului defăimării lui Eminescu.

„Ajuns la vârsta cea împlinitoare de fiinţă (n. 16 mai 1939, Cluj) – scrie Rheodor Codreanu pe coperta a patra a cărții -, Constantin Cubleşan este una dintre cele mai complexe perso­nalităţi literare şi culturale ale Transilvaniei de astăzi: prozator, dramaturg, poet, eminescolog, critic şi istoric literar, jurnalist, cu o operă impresionantă, care numără peste 80 de volume. O devoţiune aparte a operei sale o constituie eminescologia, concretizată într-o infatigabilă exegeză a exegezei marelui poet, dar şi în interpretări proprii. Un record de cărţi în cultura noastră, care fac din Constantin Cubleşan cel mai productiv eminescolog, dar în nici un caz unul prolix, fiindcă istoria exegezei eminesciene pe care o întreprinde se remarcă prin dreaptă cumpănă, prin economie de mijloace stilistice şi limpiditate axiologică.”

Cartea pe care o semnalăm astăzi, numărul 103 al colecției Eminesciana a Editurii Junimea, se înscrie perfect în asceată istorie a exigezei eminesciene. E o sinteză care începe cu un rezumat și o analiză a studiului lui Alexandru Dobrescu, Detractorii lui Eminescu, apărut tot la Editura Junimea. Doar că, spre deosebire de acesta, Constantin Cubleșan nu-i numește detractori, ci, oarecum mai blând, defăimători. Continuă cu receptarea poetului în diferite epoci, interbelică, proletcultistă, realist socialistă, inclusiv întrebările unor tineri critici și poeți din revista Dilema veche de acum un număr de ani. Și încheie cu întrebări esențiale: „de ce atâta ură împotriva lui Eminescu? Ce rău face el și ci? De ce trebuie să ne descotorism cu toții, cu tot dinadinsul, de el, intrând acum în Europa?” Studiul pare să fie un  răspuns. Iar, cum afirma criticul Ioan Holban, „Defăimărea lui Eminescu” devine o carte „în multre feluri, provocatoare.”

Constantin Cubleșan – Defăimarea lui Eminescu. Editura Junimea, colecția Eminesciana.259 pag.