Publicat: 9 Decembrie, 2019 - 00:00
Share

Doina Ruști este fără dubiu una dintre cele mai bune prozatoare ale noastre, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale. A scris zece romane, dintre care amintim: Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017). Recompensată cu cele mai însemnate premii literare românești, a fost tradusă în numeroase limbi și  invitată la evenimente internaționale de prestigiu.

Cel mai recent volum al ei, cel pe care îl semnalăm astăzi, e o carte superbă care, după ce înaintează cu lentoare, își învăluie, acaparează și copleșește cititorul, asemenea unui șarpe fantastic. Aparent un roman a cărui acțiune se petrece în lumea fanarioților, dar fără determinări istorice precise, e mult mai înșelător decât precedentele titluri, pentru că descrie stări și sentimente ce nu țin de o epocă anume. O iubire într-o lume nesigură. Locuri, obiceiuri, zugrăvite cu o minuție și autenticitate uimitoare, forță a imaginației, amestec de realism și magic atât de convingător, încât de la un moment încolo cititorul e încredințat că lumea nu poate fi decât așa cum o descrie Doina Ruști care, sub aparența unei povești cantonate într-o anume epocă și un anume timp istoric, vorbește despre sentimente eterne – „Toate iubirile care trăiesc într-o minte de om sunt eterne. Cine iubește își lasă povestea acelor oameni care știu s-o dea mai departe.”

Titlul își dezvăluie miezul abia spre final, când povestitorul uimitor, personaj fermecător din altă lume, dăruiește unei eroine „Iliada”, cartea care vorbește despre furie. „Peste tot este furie. (….) Putem să spunem că dă mai departe furia, aflată în rol principal. Să ți se răpească, să nu ai, să nu poți ajunge, să ți se refuze. Situația mea și a tuturor iubirilor care nu mor și pe care poeții le cântă.” Dar până la acel punct este un roman care se deschide treptat, aparent inepuizabil, foaie după foaie se dă la o parte, ca la o legumă enormă, iar miezul rămâne departe, ghicit, uneori întrezărit, așteptat cu nerăbdare și surpriză. Iar în toate aceste straturi colcăie personaje fabuloase, colorate, care de care mai miraculos, într-o atmosferă spectaculoasă și o magmă de cuvinte rare și bogăție de metafore. Cele patru părți (Personajele; Povestea lor; Povestea din spatele poveștii; Povestea mea) reiau elementele primare, dezvoltându-le, sporindu-le, îmbogățindu-le, dezvăluind întâmplări noi, sensuri noi, unghiuri noi, înțelesuri noi, ca într-o vrajă.

„Romanul – declară chiar autoarea - pornește de la o aspirație erotică, de la acel timp, de fapt, când nu știi încă ce-ți dorești, în schimb știi cu certitudine că vrei să ai, să strângi, cu un fel de lăcomie jenantă, aripioarele atât de fragile ale altei ființe, pe care nici măcar n-o cunoști. De aici până la teritoriul mistic, în care trăiesc monștrii, zânele și spiridușii nu mai este decât un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas.”

Scrisul însuși e magic. Spicuiesc la întâmplare: „Prin perdelele subțirele intrau visele lunii”; „Aerul era îmbibat de plictiseala care zace în zarzăra coaptă”; „Piețele largi ori străzile luminoase care, după ce descrise pavajul de piatră, îi apărură în minte ca o spinare de crap”; „Astea erau pentru faptele, care se făcuseră șobolani și-i rodeau arterele cu dințișori tineri”.

Cuvintele vechi și zemoase abundă la tot pasul. Ca și trimiterile culturale, făcute însă cu dezinvoltură și nonșalanță. De pildă, nu veți găsi în vreun dicționar cuvântul „chiramea” sau „chiramelă”, dar dacă ați citit ”Ciocoii vechi și noi” vă veți aminti, poate, că Filimon vorbea despre chiramele, „cucoanele, doamnele” care ofereau plăceri aparte, care nici la Doina Ruști nu sunt curve obișnuite: „O chiramelă face parte din viața ascunsă, ea însăși cunoscând toate secretele din oraș. Nu-și ridică poalele până când nu se apleacă bărbatul să-i pupe picioarul. Cu ea poți să vorbești despre detinele țării și despre noul principe. Nu rareori chiramelele pot să aranjeze lucruri pe care banii nu sunt în stare să le cumpere. Nimeni nu le văzuse în timpul zilei. Niciun client nu știa ce făceau în viața reală. Niciuna nu era luată cu japca, mai mult, oricare dintre ele putea să plece oricând, dacă ar fi găsit un loc mai bun decât casa lui Manciu, prin care se perindau numai musafiri importanți.”

Un București pe care anevoie ni-l putem închipui, mult înaintea celui descris în rarele scrieri de acum trei veacuri, dar extrem de viu în descrierile sale, cu pădurea Cotrocenilor, care nu mai există demult, cu mlaștinile, smârcurile, podețele, piețele și mirosurile zăpăcitoare.

Cu un stil inconfundabil:

„Mulţi ştiau de existenţa omului nevăzut, îi simţiseră prezenţa ori răsuflarea, iar alţii, mai puţini, vorbeau des­pre un om înalt care ar fi trăit în burta Gorganului. Gândul acesta deveni persistent, iar nopţile Mărmănjica se trezea speriată şi alerga la fereastră să vadă dacă nu cumva răbufneşte în valuri răsuflarea stafiei. Năltărogu, pe care îl văzuse atât de bine, începea să devină o ameninţare, un monstru care se hrănea cu oamenii din Gorgani. Alături de zeci de creiere, şi ea începuse să se gândească la bucătăria fabuloasă pe care Năltărogu o avea sub Gorgan, o plită groasă pe care gătea ciulamale de oameni! Când deschidea ferestrele dinspre piaţă, adeseori venea miros de tocană, o mireasmă care seara, când coroanele teilor păreau nemişcate, plutea peste case, intra în grădini şi se pierdea peste Dâmboviţa, până în fundul bălţilor şi-n mâlurile întărite de valuri, iar pe deasupra Pieţei Gorgani se adunau uneori pălării aburite, sufletele celor care fierbeau în cazanele stafiei mâncătoare de oameni. Şi-l amin­tea în baltă, un cap plutitor, îi visa ochii încinşi, largi, obligându-te să-ţi ştergi din minte orice gând despre căp­căuni şi despre stafii. De ce n-o mâncase? Poate că prefera anumiţi oameni, făcea mofturi şi, se înţelege, avea de unde s-alegă! Doar nu pui la tocăniţă mierle şi sturzi!”

O lectură plină de savori.

 

 

Doina Ruști – Homeric. Editura Polirom, colecția Fiction Ltd. 331 pag.

 

 

 

 

 

 

Topic: 

Format: