Publicat: 27 August, 2018 - 09:09

De la început, o părere: romanul de față este, probabil, printre cele mai bune scrise de Stelian Tănase și de cea mai mare actualitate. La sfârșitul anului trecut, autorul anunța că încheiase aceste roman și se întreba cine va avea curajul să-l publice. S-a găsit de îndată un editor curajos.

Țumpi (Aglae) Stoleru, personajul principal, este o femeie de 30 de ani (”subțirică, 1,56, păr afro, roșu natural, pistrui, ochelaristă”), care trece, la schimbarea prefixului, prin toate crizele posibile – sentimentală, profesională și de identitate. Părăsită la altar, fără un loc de muncă și nici un scop în viață, se apucă de scris și evadează în universul propriei cărți, exploatându-și personajele emoțional și sexual pentru a câștiga faimă printre cititori. Acceptă ”confuzia între realitate și ficțiune”. Romanul pe care îl începe se va chema ”Partida de vânătoare”. ”În acestă partidă de vânătoare neconvențională toți trăgeau unii în alții, fără reguli, fără nimic, și nu doar oamenii în animale.” Țumpi Stoleru e  o ”masochistă, o slută obligată să stea închisă în casă și, din lipsă de preocupări, se apucă de scris” – susțin detractorii. Publică un număr de episoade din romanul său în revista ”Bucureștiul literar”, o editură anunță că va tipări cartea în întregime, o televiziune se repede să o transforme în scenariu și serial tv, 52 de episoade, fiecare de 52 de minute. Succesul e garantat. Dar, firește, apar opinii pro și contra. Unii susțin că romanul (și serialul) e genial. Alții, dimpotrivă: ”Ce faci, doamnă? Cine te plătește!? Matale îți bați joc de Vodă, nesimțito, secătură, bagaboanto!” Exact cum ea manipula destinele personajelor, alții o făceau cu ea. La firma de publicitate unde lucrase înainte, ”vânduse iluzii, mistificări, prostise lumea. Cu foiletoanele ei din Partida de vânătoare nu înceta să furnizeze aceeași marfă publicului plătitor.” Țumpi descoperă treptat nenorocirea de a fi scriitor: ”Știa bine că un scriitor e un declasat, un cloșard, un cerșetor, un amărât vrednic de dispreț. Îl zărești umil, aplecat de șale, cu manuscrisul sub braț pe la uși. Întreabă – aveți nevoie de un roman? Se găsește cineva zdravăn la cap, în pas cu timpul, care îl apucă de umeri și îl zvârle afară-n stradă cu un șut undeva.” ”Literatura nu înlocuiește viața. Second hand, erzaț, surogat.” Nefericirile personale o duc pe Țumpi la psihiatru, care o obligă la un tratament, ajunge să trăiască cu xanax, fără rezultat: ea continuă să scrie, e cuprinsă de toate capcanele prin care trece un scriitor, personajele ies din carte și trăiesc alături de ea, cum vor ele, revoltate, manuscrisul e căutat și distrus de ”băieții buni” care apără stabilitatea puterii, firește că autoarea e amenințată cu moartea de personaje sau de cititorii nemulțumiți, la un moment dat e răpită. Când trece prin momente dificile, găsește sprijin în personajele sale care ”o asistă ca pe un bolnav căzut la pat”: o vizitează dimineța și seara, îi aduc bomboane, flori, flecuștețe, beau cafea cu ea, rămân la un taifas. Crizele lui Țumpi se agravează, face scandal și se face de râs într-o stație de tramvai, e luată pe sus de o ambulanță și dusă, în cămașă de forță, la spital, își revine, scrie ultimul capitol al foiletonului care, filmat, are un succes nebun, după care dispare. Poliția o caută în zadar în București și în țară, se fac supoziții, scenarii, serialul e reluat cu un succes și mai mare, dar în scurt timp nimeni nu-și va mai aminti de ea.

Un roman extrem de critic la adresa clasei politice. Un roman plin de ironie și umor. Stil dezinvolt, uneori prea dezinvolt. Limbaj fără perdea.

Nu trebuie să mire personajul principal feminin. „În toate romanele mele, personajul principal este o femeie”, declara Stelian Tănase. „Aleg întotdeauna femeia pentru că e mai plină de angoase şi probleme decât un bărbat. Despre o femeie ai oricând ce scrie.” Mai adaugă: ”Țumpi sunt eu.”

Țumpi scrie un roman popular, precum cele de la jumătatea veacului al XIX-lea, când apăreau întâi în fascicole în presă. Și-i ia drept modele, o spune repetat și insistent, pe Balzac, Dickens, Dostoievski, Eugen Sue, Alexandre Dumas. Are grijă să urmeze regula celor trei po – porno, politic, polițist. (Cum face, de fapt, Stelian Tănase). Născocește ușor povești, dar de la un moment încolo nu mai știi dacă poveștile ei sunt inventate sau doar preluate din realitatea înconjurătoare, anume un București în care un președinte care nu se mai lasă dus, la finalul a două mandate, e adulat ca un Vodă, detestat în egală măsură, cei din jurul lui complotează, pregătesc o lovitură de stat, fiecare îl sapă pe cel din apropiere, funcțiile sunt vânate acerb, până la urmă Vodă moare în patul lui, după o magnifică felație, dar și urmarea e mistificată, funeraliile grandioase ascund manevrele establishmentului putred. Realitatea politică ajunge să nu mai intereseze, pentru că nu se schimbă nimic.

Iată un exemplu de stil:

A trebuit să aştepte. Grăbită să ajungă la timp, luase un taxi dar rămăsese blocată într-un ambuteiaj. Asistenta a rugat-o să nu se supere. A întârziat 20 minute, ordinea bonurilor de intrare s-a schimbat. OK, nu ardea de nerăbdare să dea ochii cu doctorul. Să-şi tragă mai întâi sufletul, şi aşa era stresată – urma un striptease sufletesc cu ea cap de afiş. Doctorul nu îi era simpatic. La prima vizită i-a spus că numai Dumnezeu şi cu el pot s-o vindece, iar Dumnezeu era ocupat.
Făcea pe deşteptul, era un constipat. Ţumpi îl asculta pentru că destule femei veneau la el să le vindece. Care închipuită, care cu singurătatea, care cu menopauza, care cu insomniile, care cu soţ infidel. Ţumpi s-a luat după una mai gureşă care a convins-o, Marinuş. Trăise o experienţă şi ea, dar nu aşa oricum, una tare. Rămăsese cu rochia de mireasă neîmbrăcată, se gândea s-o amaneteze, s-o dăruiască, s-o vândă, să n-o mai vadă!
A tăiat-o bucăţi-bucăţi şi i-a dat foc în cadă. Visase ca proasta să ajungă la altar cu alesul. Făcuseră pregătirile de nuntă, fixaseră data, tipăriseră invitaţii pe carton.

Au dat o mie de telefoane – colegi, rude, vecini, lume. Anunţ la gazetă cu fericiţii miri care fac nuntă bla-bla-bla. Aleseseră un restaurant mişto în Herăstrău. Cu trei zile înainte să aibă loc nunta de basm, Bubu a închis telefonul şi dus a fost. A trăit un şoc, ceva teribil a zgâlţâit-o până-n rărunchi. De fapt nu şi-a mai revenit niciodată. Bubu al ei se răzgândise, nimic personal, nu mai avea chef de mariaj – aşa îi scrisese de adio cu rujul pe oglindă. Altfel, era o fată dulce, adorabilă chiar, şi el o iubeşte. Să nu îl caute. A lăsat-o să se descurce singură, o ştia fată tenace. Ea a contramandat totul, a achitat facturi, s-a scuzat, a plâns şi jelit. La final a rămas singură. O lună a dus-o pe pilot automat. Întorcea capul stânga/dreapta dacă îi cereai, zâmbea fix, ca o păpuşă cu cheiţă. Amica Marinuş a găsit-o aşa – down – şi i-a spus – N-ai ce pierde. Hai să te duc la Pantazi. La mine a dat rezultate, mi-a făcut curaj, am divorţat. Mă rog, dacă să rămâi singură e ceva bun. Şi tipul e fefe mişto, a continuat, are cuceriri prin oraş una şi una. Lui Ţumpi nu i-a plăcut tipul, dar ea era o cusurgioaică. Doctorul era bătrâior, cinic, monosilabic. Vorbea de sus, fără să deschidă gura, ca un ventriloc. Ea nu înţelegea mare lucru din ce zicea. Aer superior, doct, intelo, rece, profesor. O privea prin ochelari ca pe o gânganie, material didactic. Nu era o debutantă. Începuse terapia cu două luni în urmă. Venea o dată pe săptămână deşi avea rău de înălţime. O lua ameţeala când liftul urca la 5, simţise un gol în stomac. Mergea pe vârfuri, se rezema de pereţi. Măcar ştia la ce să se aştepte cât dura consultaţia. Trebuia să-şi vomite visele, să-şi depene angoasele, să denunţe de ce îi este frică. Să-şi povestească experienţele fericite, dar mai ales pe cele ne, să se autocalomnieze, să-şi arate cicatricile şi slăbiciunile. Să-şi dezvăluie viaţa sexuală! Cui!? Unui bărbat!?… O fi ea o fiinţă fără prejudecăţi din secolul XXI, dar era prea mult. Clar, doctorul o iscodea să-şi satisfacă o curiozitate morbidă, nu ca s-o vindece pe ea de anxietate. Ţumpi era suspicioasă, alergică la indiscreţii.”

 

 

Stelian Tănase - Partida de vânătoare. Roman foileton. Editura Vremea. 399 pag.

 

 

Topic: 

Format: