Publicat: 19 Octombrie, 2020 - 00:00
Share

„Am publicat până astăzi, nici eu nu prea știu cum, cam câte o carte pentru fiecare an din viața mea – spunea Ovidiu Pecican într-un interviu. Probabil un semn că <<nu știu să mă adun>> sau că am vorba lungă. De fapt, încerc să las cultura noastră și mai bună decât am găsit-o la descoperire. Dacă nu era astfel, nu m-ar fi fascinat în așa măsură încât să pariez pe ea tot ce aveam la îndemână: visuri și speranțe, energie și tinerețe. Nu pomenesc nimic de talent, fiindcă nu îi cunosc definiția și nu știu dacă am sau nu așa ceva…” Mult orgoliu și destulă alintare în aceste vorbe. Ovidiu Pecican știe că are talent, poate nu știe cât de mult, iar dorința „de a lăsa ceva” nu a fost dezmintită vreodată, e destul să ne aruncăm ochii pe imensul număr de volume publicate, în primul rând de istorie (autorul este doctor în istorie şi profesor la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) și europenistică, dar și eseuri, romane, proză scurtă, critică și istorie literară, publicistică, teatru; a mai îngrijit un număr de ediții și a făcut traduceri; scrie cronici literare și articole de opinie asupra unor întâmplări politice actuale, e colaborator aproape premanent al unei mulțimi de reviste și, în plus, mai face și, aproape singur, o revistă culturală („La Mongolu”). E un fel de factotum. O asemenea putere de lucru nu găsim zilnic, ceea ce explică, poate orgoliul „unei cărți pentru fiecare an din viață amintiți mai devreme. Ovidiu Coriolan Pecican s-a născut în 1959. Îi place să scrie și o face cu un fel de romantism acaparator, de parcă nu i-ar ajunge timpul pentru tot ce și-a propus, care e copleșitor. Iar cărțile sale de literatură sunt nu numai diferite, dar și scrise în stiluri diferite, în unele creează limbajuri speciale, recurge la un bagaj impresionant de cuvinte vechi sau inventate de-a dreptul. 

Volumul pe care îl semnalăm astăzi cuprinde treizeci și una de proze, extrem de diferite ca întindere, unele de puțin peste o pagină, majoritatea de două, trei pagini, rareori mai mult. Pe teme dintre cele mai diverse.

Imaginează fel și fel de întâmplări: legătura stranie dintre rebeliunea militarilor din garnizoana orașului port Chittagong din Bangladesh, care a dus la asasinarea președintelui, dar și la moartea liderului rebelilor și un tânăr născut fără mâini și picioare care decide să se sinudică bând mercur strâns din mai multe termometre, exact la înăbușirea rebeliunii; fostul recrut care povestește cum a împușcat un prostetatar la Baricada de la Inter și apoi e aruncat din tren de cei care l-au ascultat; o superbă proză despre moartea lui Hemingway; despre vocația artistică a unui mincinos; cum ajunge omul să fie o pisică; despre începutul în orice, raportul dintre operă și creație etc, etc. Fiecare dintre ele sugerând altceva decât se spune, ducând mintea cititorului să hălăduie în terenuri neștiute sau cu perspective neștiute.

O artă.

Cum scrie Victor Cubleșan pe copartea a patra a volumului „Figura de prozator a lui Ovidiu Pecican este una aparte în contextul actual, identitatea sa bine determinată, stilul personal fiind conturate de un veritabil caleidoscop livresc. O formulă în care pe eșafodajul experiențelor mediate se ridică o viziune foarte personală și în același timp foarte percutantă.”

Sau: „Frazele lui Pecican oscilează între revelaţia prozaică şi versul iluminator. A-l subsuma pe Ovidiu Pecican unui anumit curent literar cred că e superfluu, chiar dacă atitudinea sa rela­ti­vist-comprehensivă îl apropie în mod natural de permi­sivi­tatea mentalităţii şi esteticii postmoderne. Spirit jocular prin excelenţă, prozatorul jonglează cu registre stilistice imprevizibile, pe spaţii mici. Dincolo de insaţiabilul său apetit ludic, Ovidiu Pecican se dove­deşte un scriitor ce îşi ia misiunea în serios.” (Virgil Mihaiu)

 

 

Ovidiu Pecican - Rebeliune la Chittagong şi alte povestiri. Proză scurtă. Editura Junimea, colecția Ficțiune și infanterie. 180 pag.

 

Topic: 

Format: