7 august 2022

Cartea de luni: „Scrisori către Taisia” de Petru Cimpoeșu

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Scriu editorii: „Ajuns la vârsta senectuții, Adrian Doltu recurge la un insolit mod de analiză a propriei vieți. O viață care a traversat atât regimul comunist totalitar, cât și perioada de tranziție postdecembristă și care i-a fost influențată în mare măsură de întâmplările din propria familie. Cele douăzeci și una de scrisori pe care i le trimite fostei sale iubite constituie tot atâtea imersiuni în trecutul problematic al personajului, dar și prilejul unui examen sever al propriilor compromisuri. În cele din urmă, nemaiavând nimic de pierdut, constată că frica de viață l-a dedicat unui destin pasiv, iar prin raportare la istoria recentă, reflecțiile sale se extind asupra unei întregi generații. Cu un ușor subtext polemic, romanul Scrisori către Taisia pune în oglindă predestinarea și consecințele deciziilor personale, instinctul de supraviețuire și recuperarea prin jertfă a demnității umane.”

Un roman cu un erou despre care toți comentarii susțin că ar fi „omul inacdevat”, cu „vocația pentru nefericire – nu suferință, ci acea nefericire mediocră care ne face și mai nefericiți“. Adică un personaj principal care este mai mult decât un „inadptabil”, cum îl carcaterizează un alt erou al cărții. Omul inadecvat atât unor structuri, cât și unor situații. Un exemplu al acestei inacdevări pare a fi următorul: privind un tablou cu o reproducere din Doamna cu evantai de Klimt, personajul nu mai vede imaginea de acolo, ci „dungile de lumină“ reflectate de sticla tabloului: „Astfel, înțelesul lucrurilor se tulbură. Cu un oarecare efort al vederii, pot alege dacă să privesc tabloul sau ceea ce, din spatele meu, se reflectă în el ca într-un alt strat de forme, dispuse parcă mai ri guros și mai ferm, ca într-un ciudat palimpsest. E ca și cum aș alege dintre două iluzii pe aceea pe care să o ridic la rangul de rea litate sau dintre două amintiri pe aceea din care să-mi improvizez un trecut.“

Un om care îți plămuiește trecutul, reinventându-l mereu, și care caută certitudini. „Mi-am trăit bună parte din viață într-o continuă teamă de consecințe. Uneori am impresia că îți scriu doar pentru a-mi citi trecutul.” Și care, firesc, eșuează.

Petru Cimpoeșu – Scrisori către Taisia. Editura Polirom, colecția Fiction Ltd. 331 pag.