13 mai 2021

Cartea de luni: Și, dac-aș vorbi

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

După cum precizează și colecția în care a apărut scurtul ei roman, Iris A. Knieling este o apariție nouă pe scena literaturii române. Este născută pe 21 iunie 1997, la Iași. A absolvit Colegiul Național de Arte din Iași și este licențiată în Filologie- Literatură Universală și Comparată. A câștigat câteva premii pentru literatură. În mai multe apariții televizate ulterioare apariției romanului, declara că „Limba ne influențează modul în care gândim”; „Limba mi-a construit foarte mult imaginația. Cu siguranță nu aș fi scris la fel fără limba română.”

Cartea pe care o semnalăm astăzi, apărută în vara anului trecut, a fost aleasă de îndată, în luna august, de revista „Elle”, printre cele cinci cărți pe care merită să le citești în acea lună.

S-a spus deja că romanul poate fi considerat și un mic poem în proză, „un roman care se ascultă.”

Apar în carte mai multe personaje, îndeosebi feminine, Între care Zeira, cea-care-nu-poate-vorbi are o poveste deloc unică, a unei persoane care nu se mai simte bine în pielea ei, nu-și acceptă soarta și nu înțelege de ce s-a născut într-un anume loc. Pentru că nu poate vorbi, abuzurile celorlalți o transformă, o fac să se îndrăgostească de ei. „Libertatea mea a murit atunci când am deschis ochii. Înainte să adorm, îmi repetam că nu trebuie să deschis ochii orice ar fi. Când te trezești în mijlocul nopții, ajungi să vezi lucruri pe care nu ai voie să le privești. Era ceață și adomisem pe unul dintre scaune. Atunci l-am văzut pentru prima oară după mulți ani. Era singur la masa de lângă mine.”

Un Castel care e metafora singurătății absolute sau al claustrării.

Totul pare scris într-o notă suprarealistă, dar cu o structură ușor alambicată, complicată inutil și aparent neinteligibilă. Un handicap al cititorului care și consemnează acum?

„Mama îmi povestea că maică-sa a aruncat tot ceea ce i-a venit în mână pe geam până când a găsit două rochii albe ascunse în spatele unui dulap. S-a îmbrăcat ea cu una dintre ele, iar ei i-a întins-o pe cealaltă. Apoi a luat-o de mână și a dus-o până la stânci. S-au așezat pe marginea lor. Limbile negre le biciuiau tălpile. În zona noastră vântul era atât de puternic, încât zilnic lua oameni pe sus. Când începuse să îi fie frică și voia să plece, maică-sa s-a ridicat în picioare și a ridicat-o pe sus. M-am ridicat și eu, dar mai mult ca să pot să o îndepărtez de margine. Avea privirea smintită. Am rămas încremenită.”

Iris A. Knieling – Și, dac-aș vorbi. Editura Junimea. Colecția Numele prozatorului Debut. 128 pag.