23 mai 2022

Cartea de luni: „Vântul, duhul, suflarea” de Andreea Răsuceanu

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cu mare întârziere semnalăm un roman bun, primit cu încântare de un număr mare de critici literari și cititori, dar și aproape respins de alții care l-au considerat „prăfuit”. Un roman care, totuși, a primit – ceea ce e foarte important – Premiul Cartea de proză a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din România, 2021 și Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din România și a mai fost nominalizat la premiile revistei Observator cultural, Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” și la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură scrisă de Femei.

Un roman care, am putea spune, face parte dintr-o trilogie. A fost, mai întâi, „O formă de viață necunoscută”, apărut în 2018, a urmat romanul de față, este anunțat și cel de-al treilea. Acțiunea tuturor se petrece, în mare, într-un sat nenumit din apropierea Dunării, în perioade diferite ale istoriei.

Vântul, duhul, suflarea – declara autoareae o carte dură, e o carte despre moarte și suferință, de fapt despre cum suferința se perpetuează de la o generație la alta, fie că e vorba despre istoria mare, fie că e vorba despre cea personală, cele două sunt oricum inseparabile, se intercondiționează. Mi-aș dori ca intensitatea acestor evenimente, fie că e vorba de război și foametea din anii ’40, de anii stalinismului sau ai comunismului ceaușist, să ajungă la cititor și să-l facă să perceapă adevărata dimensiune a dramei acelor ani. Am scris despre consecințele oricărui sistem represiv, despre atrocitatea evidentă a unor evenimente, dar și despre oroarea altora, mai puțin vizibile, care se petreceau în microuniversul familial, cu nimic mai puțin grave decât celelalte, despre cum existența fiecăruia e de fapt condiționată de ceea ce au trăit părinții, bunicii, despre importanța dar și, într-o anumită măsură, neputința de a-ți cunoaște cu adevărat trecutul și despre pericolul de a te lansa în judecăți radicale. E, nu în ultimul rând, și o carte despre speranță și despre cum întorsături de destin care par miraculoase pot schimba totul în bine, chiar și în vremurile cele mai întunecate.”

Sunt trei planuri mari narative, fiecare aparținând unui personaj diferit (Iolanda, M și Mihalachi), totul se petrece în epoci diferite, timp de două secole (în ideea că istroia se repetă?), cu relații tensionate între personaje, suferințe, absențe, incertitudini.

Prefațatorul, criticul literar Paul Cernat, remarca „atracția retro și «orientalo-balcanică» a secolului 19; retrăirea «vârstelor dintâi», între un comunism fantomatic și un postcomunism debusolat; opțiunea pentru «romanul de familie» în cheie (post)traumatică; mixajul de autenticism obsesional și realism magic, poematizant. Dincolo de aceste ingrediente, există la Andreea Răsuceanu o seriozitate discretă a implicării, un dramatism al căutării de sine prin alții, motivat probabil biografic, un autenticism cu măști așadar, generator de atmosferă intensă, pe de o parte, creator de «lumi», istorii și geografii intime, pe de alta.”

Andreea Răsuceanu – Vântul, duhul, suflarea. Prefață de Paul Cernat. Editura Polirom, colecția Fiction Ltd. 351 pag.