30 septembrie 2022

Cartea de luni: „Vulcan. Lumina vine de la Asfințit” de Mihai Buzea

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Mă întreb dacă ar fi putut fi altfel. Iosif şi cu mine să trăim fericiţi, fără revistă, departe de luminile notorietăţii. Să fim noi doi, pur şi simplu, fără vreo «luptă naţională», fără strădaniile de ridicare a poporenilor, fără participările la întruniri şi fără onorurile publice care au venit cu timpul. Multă vreme am visat la aşa ceva, la un Iosif altfel, care să stea numai cu mine şi să mă iubească, iar eu să mă bucur de el. Am fost o proastă, o femeie proastă. Un om ca Iosif nu şade pe cuptor, aşteptând să treacă timpul, dar nu de asta am fost o proastă, ci pentru că nu mă cunoşteam pe mine însămi. Dacă nu făcea ce-a făcut, eu nu l-aş fi iubit. M-aş fi plictisit repede de el. Pentru că nu pot iubi un bărbat fără un vis. Atunci nu ştiam cum eram, dar acum ştiu: o molie care zboară spre torţă. O molie norocoasă, care a stins trei torţe până să se stingă ea însăşi, dar uite că nu m-am stins de tot şi n-am să mă sting până nu termin de scris ce trebuie scris. Dacă nu eu, cine?

De ar fi să pun pe hârtie chiar totul, nu mi-ar ajunge o viaţă, iar eu nu mai am la dispoziţie decât câteva zile, poate o săptămână, poate o lună, nu ştiu. Datorită lui Iosif am cunoscut mii de oameni în aceşti 36 de ani de căsnicie, iar pe câţiva, poate cei mai importanţi, i-am cunoscut după ce el s-a dus. Am urmat fără teamă drumul pe care mi l-a lăsat cu limbă de moarte, am făcut tot ce trebuia făcut, tot ce a crezut Iosif că trebuia făcut, dar, din păcate, drumul n-a dus nicăieri, iar războiul le-a stricat pe toate. De planul lui Iosif s-a ales praful, ca şi de revistă, ca şi de mine, ca şi de toată lumea noastră, care s-a risipit ca fumul. Oamenii de acum nu au habar, nu pentru ei las mărturia aceasta, ci pentru urmaşii urmaşilor lor, ca adevărul să se afle şi să se ştie. Poate că le va fi de folos, poate că nu, dar asta să decidă ei.”

Superbele cuvinte citate până acum îi apar țin soției lui Iosif Vulcan – firește, imaginate de Mihai Buzea, în acest nou titlu al colecției minunate de Biografii romanțate a Editurii Polirom. Mihai Buzea, unul dintre cei mai buni scriitori tineri (n. 1971), licențiat în filologie, reporter la Cațavencii, cunoscut pentru romanele  GastarbeiterJimmyRecrutorii, pentru umorul prozei sale și alunecările satirice.

Iosif Vulcan, omul de cultură din secolul al XIX-lea și creator al revistei „Familia”, probabil nu mai trebuie prezentat decât unui număr extrem de mic de cititori noi. O facem, totuși, preluând din spusele Editurii:

Iosif Vulcan, fiul lui Nicolae Vulcan şi al Viktóriei Irinyi, s-a născut pe 31 martie 1841 la Holod, atunci parte din Regatul Ungariei. În 1871 s-a căsătorit cu Aurelia Popovici, care i-a fost mereu alături şi l-a susţinut în toate proiectele întreprinse. A urmat cursurile liceului romano-catolic din Oradea (1851-1859) şi ale Facultăţii de Drept din Budapesta (1859-1863). A ales însă o carieră mult mai dificilă şi a început să lucreze în presa de limbă română de la Budapesta, la diferite publicaţii (ConcordiaAurora românăUmoristul), unde şi-a făcut ucenicia de ziarist, reporter, editor şi secretar de redacţie. În 1865 şi-a lansat propria revistă (Familia), pe care a mutat-o ulterior la Oradea (1880). Timp de 42 de ani, în paginile  Familiei au fost publicate articole, poezii şi nuvele ale scriitorilor din Imperiul Austro-Ungar şi din Regatul României. În 1866, pe adresa redacţiei a sosit o scrisoare cu poezia „De-aş avea…”, semnată Mihail Eminovici, pe care Vulcan a hotărât să o publice, dar cu numele românizat Eminescu. Din acest motiv este considerat „naşul literar” al poetului. A pus bazele Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, care a avut un rol important în dezvoltarea dramaturgiei româneşti. A publicat numeroase volume, printre care romane, poezii, piese de teatru, nuvele, jurnale de călătorie (în urma voiajelor întreprinse în Germania, Franţa, România, Imperiul Otoman sau Imperiul Austro-Ungar), dar şi un important volum istoric, Panteonul Roman. A tradus romane de succes ale autorilor Xavier de Montépin, Claire de Chandeneux şi Jules Verne. A fost ales membru al Societăţii Kisfaludy (1871) şi al Academiei Române (1891). A fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai culturii române din acea perioadă, într-un context politic foarte complicat, reuşind să sprijine prin acţiunile lui oameni din toate artele româneşti. S-a stins din viaţă pe 8 septembrie 1907, la Oradea.

Mihai Buzea – Vulcan. Lumina vine de la Asfințit. Editura Polirom, colecția Biografii romanțate. 194 pag.