29 septembrie 2022

Cartea de marți – cartea pentru copii și tineri: „Aventura lui Billy și a puilor de vulpe” de Michael Morpurgo

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Michael Morpurgo este unul dintre cei mai iubiți creatori britanici de povești pentru copii. Este autorul a mai mult de 100 de cărți și laureat al Smarties Prize, Whitbread Award și al Blue Peter Book Award. De asemenea, este autorul bestsellerului Calul de război, adaptat pentru scenă într-o piesă jucată pe Broadway și recompensată cu Tony Award și pentru un film nominalizat la Golden Globe. Michael Morpurgo crede cu tărie că „poți asculta povești înainte chiar de a ști să citești”. În 2006 i-a fost decernat Order of the British Empire Award pentru servicii aduse literaturii.

Povestea pe care o semnalăm astăzi este una încurajatoare despre prietenie, loialitate și supraviețuire.

„Cartea aceasta e Fantastică, Uimitoare, Strălucitoare, Tristă, Fericită, Incredibilă… Iată de ce trebuie s-o citești!” The Guardian

Scriu editorii:
Billy merge în fiecare zi la școală, unde colegii sunt neprietenoși, iar când se întoarce acasă nu-și găsește locul de cicălelile mătușii May, care-l are în grijă. Dar își caută refugiul în Sălbăticie, un loc străbătut de o apă curgătoare, în care animalele sălbatice trăiesc în voie, printre ruinele unei biserici. Acolo, Billy își petrece zile întregi privind o lebădă sau hrănind puii de vulpe rămași fără mamă. Într-o zi, refugiul său secret e descoperit, iar familia de vulpi, destrămată. Fără un loc al lor, respins și de ceilalți, Billy și ultimul pui de vulpe scăpat ca prin minune fug ca să-și salveze viața…
O aventură pe care o urmărești cu sufletul la gură.

Michael Morpurgo – Aventura lui Billy și a puilor de vulpe. Traducere din limba engleză de Petru Aron Costeschi. Editura Pandora M, colecția Literati. 205 pag.