27 septembrie 2022

Cartea de marți – cartea pentru copii și tineri: „Bethany și Bestia” de Jack Meggitt-Phillip

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Poate că te întrebi uneori cum a dispărut ultimul exemplar al Păsării Dodo. Sau cum e să deții un monstru hrăpăreț în mansarda casei. La aceste întrebări îți vor răspunde cei trei eroi ai poveștii noastre.

Primul este „tânărul” Ebeneezer Tweezer, în vârstă de 511 ani, care arată însă de douăzeci și cinci, îngâmfat și dependent de elixire magice de întinerire. O vei cunoaște apoi pe Bethany, o puștoaică ironică și veșnic pusă pe șotii, dar cu suflet bun. Alături de ei, o bestie sclifosită și rea, care s-a decis să-și diversifice meniul și să vadă ce gust au copiii.

Ebeneezer, care depinde de poțiunile de tinerețe pe care bestia i le oferă în schimbul unor „gustări” originale, este gata să i-o servească pe micuță la tavă. Doar că Bethany nu e un copil ca oricare altul…

Jack Meggitt-Phillips e un scriitor britanic, scenarist și autor de piese de teatru, care a lucrat pentru mai multe posturi de radio.

Cartea semnalată astăzi, ca și volumul al doilea, pe care îl vom semnala săptămâna viitoare, este în curs de ecranizare la studiourile Warner Bros.

Jack Meggitt-Phillip – Bethany și Bestia. Traducere de Diana Dorobanțu. Editura Litera. 256 pag.