Publicat: 22 Octombrie, 2019 - 00:00

Scriu editorii: „Cu toții am auzit despre George Enescu, Constantin Brâncuși, Grigore Antipa, Iulia Hașdeu, Traian Vuia. Însă, câți știm cum erau ei în copilarie, ce făceau în anul 1886, de exemplu? Ei bine, putem afla din această carte! Cele cinci povești paralele, derulate pe parcursul aceluiași an, cele cinci copilării cu stea în frunte, pline de candoare, pasiune, muncă, ambiție, visare sunt fascinante! O carte autentică, scrisă cu responsabilitate, care nu trebuie să lipsească din niciun an de copilărie și din nicio bibliotecă școlară!
Anca Nedelcu este profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, autoare consacrată de cărți de specialitate, dar și o pasionată susținătoare a rolului literaturii în dezvoltarea copiilor. Ca specialist în educație, știe să aplice într-o manieră convingătoare experiența sa academică în scrierea unor cărți în care copiii să se regăsească și care să-i stimuleze și să-i bucure, fiind, în același timp, lecturi interesante și de încredere și pentru părinți și profesori.
Elena Diana Nedelcu are 13 ani, este elevă și e pasionată de literatură, muzică, limbi străine. A câștigat multe concursuri de creație literară pentru copii, consolidându-și astfel marea pasiune pentru scris.
Colaborarea cu mama sa la alcătuirea acestei cărți a fost o provocare și totodată o bucurie.
Anul din copilăria ei în care a exersat postura de scriitoare a fost, cu siguranță, de neuitat!

 

 

Anca Nedelcu, Elena Diana Nedelcu – Genialii. Antipa, I.Hașdeu, Vuia, Brâncuși, Enescu. 1886. Un an din copilăria lor. Editura Pandora M. 172 pag.

 

 

Topic: 

Format: