31 ianuarie 2023

Cartea de marți – cartea pentru copii și tineri: „Lista lui Moș Crăciun” de Kieran Crowley

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Kieran Crowley este un scriitor irlandez de cărți pentru copii. James Lancett este un grafician englez. Împreună au publciat această carte minunată, cu aventuri năstrușnice, amuzante pentru orice copil de aproximativ zece ani.

Oare ce-ai face dacă Moș Crăciun ți-ar pune numele pe lista celor care nu sunt cuminți? Iată o aventură de Crăciun ca nicio alta, cu un elf numit Jiggles, o cursă pentru salvarea Crăciunului și o mulțime de mâncare pentru pisici.
Aisling și Joe, cei doi frați, au încurcat-o rău de tot!

Doamna Grough, cea amai severă dădacă din lume, i-a trecut pe lista copiilor obraznici. Dacă nu vor găsi repede o soluție, anul acesta nu vor primi niciun cadou de Crăciun!

Pe lângă încercările lor de a-și salva Crăciunul, care nu au sorți de izbândă, cei doi pierd poate cea mai importantă listă din lume, Lista lui Moș Crăciun. Au distrus oare… Crăciunul tuturor copiilor din întreaga lume?

Kieran Crowley – Lista lui Moș Crăciun. Iliustrații de James Lancett. Traducere din limba engelză de Albert Toma. Editura Ars Libri.247 pag.