Publicat: 26 Noiembrie, 2020 - 00:00
Share

Volumul cuprinde șase nuvele („specie din păcate neglijată azi la noi, ca și în Franța sau Germania!, de scriitori și editori”, spune autorul): „Un act gratuit”, „Subiect banal”, „În apărarea dictaturii”, „Beachboy”, „Romanță neagră într-o țară roșie” și „Simetrii”. Teme diferite, dar pe care Breban le-a mai avut în vedere în alte scrieri ale sale – ratarea sau falsa ratare, erotismul, seducția, relația maestru-ucenic. Cele mai multe sunt un fel de confesiuni.

Scriu editorii: „ Universul lor, în care perioada comunistă și lumea interbelică sunt referințe constante, este populat de personaje paradoxale, contradictorii, căci, preocupate uneori până la obsesie de împlinirea destinului personal, ele sunt totodată chinuite de întrebări, ezitante, nehotărâte. Un arhitect aparent împlinit pe plan profesional și familial ajunge la concluzia că doar un <<act gratuit>> gidian, comis împotriva societății conformiste, a <<bunului-simț>> burghez, îi va aduce realizarea și libertatea la care visează. Un comerciant lipsit de grija zilei de mâine este de acord ca frumoasa lui soție să intre în afaceri alături de un ins dubios, ce pare să-i fie acesteia și amant, doar pentru că respectivul a fost idolul lui pe vremea liceului. O tânără libertină acceptă să conviețuiască, în speranța că-i va deveni moștenitoare, cu un pretins <<unchi>> bolnav și cu veleități de intelectual, însă traiul alături de el va avea ca efect o surprinzătoare metamorfoză.”

Ca în mai tot ce a scrsi Nicolae Breban, dialogul și monologul mai ales se îmbină cu confesiunea. Iată un fragment de stil, la persoana întâi, cu multe oralități:

„Trebuia, nu-i așa, să fac o faptă aparte, o operă, o <<lovitură de palat>>, o <<aventură din cale-afară>>, o răpire sau, în cel mai rău caz… da-da, o efracție! Un plan <<antiburghez>>, ceva foarte <<revolu­ționar>> sau foarte <<nebunesc>>, oricum, ceva care să-ți gâdile strașnic instinctul de conservare, să-ți ridice adrenalina și să-ți pună în pericol ceva, ceva cât de cât credibil – viața, cariera, prestigiul… mă rog!

Bon, de acord, o efracțiune! Adică să năvălești, noaptea, de preferință, în casa unor oameni cumsecade și să le furi ceva. Ce găsești pe-acolo, argintărie, monede sau bibelouri, în cel mai rău caz. Bani nu, deoarece e vulgar și apoi, în zilele noastre, oamenii cuminți își țin banii, banii cei mulți, se-nțelege, la vreo bancă. Dar… nu contează, trebuie să șterpelești ceva, importantă e, cum spuneam, propria-ți emoție, ca și conștiința, da-da, am zis bine, conștiința că ai îndeplinit ceva ce nu face oricine. Să fii singur în această acțiune, deoarece e o acțiune, nu e așa, să păstrezi misterul total și apoi să înduri urmările faptei tale extraordinare, lucru deloc de disprețuit. Nu, prada ca atare nu e așa de importantă, am citit în tinerețe romanul lui Dostoievski Crimă și pedeap­să, după care s-au făcut nenumărate ecranizări, și, țin minte, cerceii sau monedele pe care le-a găsit tânărul criminal la acea bătrână le-a îngropat undeva sub o piatră. Ba mi se pare că a și uitat locul, dar… da-da, urmările faptei, povara ei, ca să zic așa, ei bine, pe asta n-a mai putut s-o ducă. A fost, se pare, în cazul lui, mai apăsătoare decât fapta în sine, deloc de disprețuit: să omori cu satârul două femei, mai ales că pe a doua victimă nici n-o calculase. Ei bine, ia să văd – eu am să-mi pot purta povara, vorbesc de <<acea>> povară, cu atât mai mult cu cât în <<calculele>> mele nu intră crima, omorul? Nu, doar efracția, cum am zis, pătrunderea neanunțată într-un spațiu străin cu scopul de a deturna o proprietate străină, cercei, brelocuri, mă rog, ce se află pe acolo și… păstrarea secretului. A libertății, da-da, am zis bine, a libertății, deoarece am citit undeva că o faptă de acest tip, care include pericolul, îți conferă o anume libertate pe care nu e capabilă să ți-o ofere societatea, oricât de permisivă.

Un alt autor, francez de astă dată, André Gide, face elogiul, cum se zice, al <<actului gratuit>>. O crimă, cum ar veni, zice acest literat de scăpărătoare inteligență, nu este altceva decât un act gratuit! Or, în mintea lui, se pare și a colegilor săi de generație și de modă, nimic nu poate fi mai antiburghez, antifilistin, decât un act <<rușinos>> în opinia publică și care nu folosește la nimic. Să faci ceva fără rost, iată, spuneau tinerii acelor vremi, iată o formă de revoltă: contra banului, a bunului-simț, a ordinii burgheze, a ordinii tout court. Cine are curajul unei asemenea fapte? Deoarece, în acest fel – și numai astfel! – devii nu numai anarhist, revoluționar, suprarealist sau mai știu eu ce, dar… te arăți, măcar o dată și categoric, liber! Or, într-adevăr, cine n-ar dori să fie liber? Și astfel, după o viață închinată muncii, respectului familiei și societății, afli că de fapt nu ai fost o clipă liber; nu, libertatea începe abia dacă ai cute­zanța unei asemenea fapte: gratuite, nebune, ceva care țin­tește să dărâme toate normele stupide ale societății, burgheziei, adulților, primarilor, părinților retrograzi sau ale șefilor de state!… Haram.”

 

Nicolae Breban – Act gratuit. Nuvele. Editura Polirom. 473 pag.

 

 

 

Topic: 

Format: