27 septembrie 2022

Cartea săptămânii: „Carol al II-lea al României, un rege controversat” de Narcis Dorin Ion

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

O amplă lucrare în cinci volume care nu este numai o monografie regală, ci și o frescă a României interbelice.

Semnalăm astăzi, cu o oarecare întârziere, o lucrare cu adevărat monumentală care ar merita din plin Premiul Academiei (doar că autorul l-a mai obținut o dată, pentru o altă carte, iar cutumele înaltului for nu permit acordarea de două ori a aceleiași distincții aceleași persoane). A fost însă distinsă cu un premiu de Fundația Magazin Istoric, la începutul verii acestui an.

O lucrare pe care nu o veți găsi în librării, nu știu din care motiv, dar o puteți achiziționa de la Muzeul Național Peleș, inclusiv online, de pe site-ul muzeului (la adresa www.librarie.peles.ro), la un preț surprinzător de accesibil pentru condițiile grafice în care apare (și cu foarte mult sub prețul la o care veți găsi pe siteurile ocazionale!)

O lucrare care nu este numai o monografie regală, ci și o frescă a României interbelice. Cu o uimitoare bogăție de informație, fără rechizitorii – „nu am ocultat niciunul dintre aspectele controversate ale vieții și activității suveranului, dar am căutat să le prezentăm în cadrul mai larg, românesc și european, în care acestea s-au petrecut. A rezultat fresca unei epoci, a României interbelice, socotită și astăzi un reper în domeniul cultural, civilizațional și politic, chiar dacă lucrurile nu au fost întotdeauna imaculate.”

Autorul ei este Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș, doctor în istorie, autor al altor albume, în ultimul deceniu, despre Regele Carol I, Regina Elisabeta, regele Ferdinand, Regina Maria, dar și al multor altor cărți și articole valoroase.

„Carol al II-lea – un rege controversat” este o lucrare în cinci volume de dimensiuni impresionante (format mare 23×28 cm), un total de 2138 de pagini, albume color cu sute de fotografii și un text admirabil. Totul tipărit în condiții grafice de excepție.

Volumul întâi (316 pagini) înfățișează „Copilăria și adolescența” (1893-1914), „Rătăcirile Principelui Moștenitor” (1914-1930) și primii ani ai domniei ca „Rege Jucător” (1930-1932).

Volumul al II-lea (512 pagini) ne înfățișează „Regele Constituțional” (1932-1938) de după marea criză economică. Ridicarea extremei drepte și primele asasinate legionare îl fac pe Carol al II-lea să încerce reorientarea tinerilor prin „Cercetășie” și „Străjerie”, iar pe plan politic să gândească o alternativă la oportunismele de partid. Tot acest amplu volum se ocupă și de „Regele Orgolios” (1930-1938) – în relația cu Regina Maria, cu Principesa Ileana, cu Principele Nicolae și cu fosta soție, Principesa Elena – un rege capturat de „Duduia” Elena Lupescu și de camarilă.

Volumul al III-lea (304 pagini) îl înfățișează pe „Regele Dictator” (1938-1939), lovitura de stat și regimul său autoritar, noua constituție și dizolvarea partidelor politice. Așa cum arată academicianul Răzvan Theodorescu, Carol al II-lea „a instituit dictatura sa personală, nici mai bună și nici mai rea decât aceea a unui alt monarh foarte interesant din Balcani, anume Boris al III-lea de Saxa-Coburg, în Bulgaria anului 1934, sau decât, din 1929 începând, cea a propriului cumnat al regelui din București, care era Alexandru Karadjordjevic, suveranul atunci ivitei Iugoslavii, (aceasta pentru a nu mai face trimiteri la regimurile de fier contemporane cu Carol al II-lea, cele ale amiralului Horthy în Ungaria, mareșalului Pilsudski în Polonia, generalului Metaxas in Grecia).”

În 1938 refuză să participe la împărțirea Cehoslovaciei, declarând polonezilor că nu dorește să se înfrupte din cadavrul unui fost aliat. După vizitele prin Europa în care se răspândea totalitarismul, Carol al II-lea instaurează terorismul de stat. Pe fondul izbucnirii celui de al doilea război mondial, țara se străduiește să-și înzestreze armata încercând să-și păstreze neutralitatea – Carol al II-lea dă dovadă de „o îndrăzneață loialitate față de polonezi” (ajunși și ei în postura de învinși, cu țara sfâșiată), deschizându-le granițele.

Volumul al IV-lea (432 de pagini) se ocupă de „Regele Detronat” (1940) și „Regele Pribeag” (1940-1953). Anul 1940 a început cu o vizită de Bobotează în Basarabia. În acel an 1940, pe fondul prăbușirilor de granițe europene, a urmat destrămarea României Mari. Ultimatumul sovietic și cedarea Basarabiei fără luptă, „Arbitrajul” de la Viena – pierderea Transilvaniei de Nord, prohodite de Consiliile de Coroană. Ultima zi a domniei și noaptea abdicării sunt relatate remarcabil. A doua parte a volumului al patrulea debutează cu începutul lungii pribegii, urmată de escala în Portugalia, traversarea Atlanticului și cei trei ani in Mexic (1941-1944) incluzând o jalnică încercare de tratative cu sovieticii pentru revenirea pe Tron. Urmează cei trei ani la Rio de Janeiro (1944-1947), căsătoria cu Elena Lupescu și revenirea în Portugalia, la Estoril – destinația finală (1947-1953). Sunt descrise funeraliile portugheze, repatrierea din 2003 și înmormântarea definitivă în noua necropolă regală și arhiepiscopală de la Curtea de Argeș (2019).

Volumul al V-lea (574 de pagini) e dedicat unor retrospective cuprinzătoare. Prima parte prezintă vocația lui Carol de „Rege Soldat” (1930-1940) – de la sublocotenent la mareșal al României, promotor al aviației, ocrotitor al învățământului militar și al eroilor neamului, susținător al înzestrării, dar și criticat vehement pentru situația armatei, mai ales de generalul Ion Antonescu. Urmează o amplă prezentare a „Regelui Diplomat” (1930-1938) în care un rol important îl joacă relația cu ilustrul, dar și controversatul Nicolae Titulescu și sistemul de alianțe, tratate de amiciție și vizite oficiale.

Ultima parte a volumului al cincilea e dedicată „Regelui Ctitor” (1930-1940) care a declarat, chiar de la întoarcerea în țară, că dorește să fie un „Brâncoveanu al culturii românești”. Carol al II-lea a înființat două Fundații Culturale, a inaugurat noul studio al Radiodifuziunii, a inaugurat Muzeul Național, Muzeul Satului Românesc (creație a sociologului Dimitrie Gusti), a inaugurat șantierul arheologic de la Sarmizegetusa și a nutrit o prietenie aparte cu marele istoric Nicolae Iorga și cu savantul Grigore Antipa.

Pe plan arhitectural se poate vorbi de un adevărat stil național „Carol al II-lea”. Printre emblemele arhitectonice ale domniei sale amintim Palatul Regal, Palatul Elisabeta, Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul C.F.R., monumentele de for public din București precum Arcul de Triumf sau monumentul regelui Carol I.

„Un asemenea monarh, o asemenea domnie și un asemenea deceniu de istorie românească își meritau mult așteptatul cronicar. El este Narcis Dorin Ion, iar roadele trudei sale cărturărești sunt absolut impresionante.” – își încheie acad. Răzvan Theoodrescu prefața.

Narcis Dorin Ion – Carol al II-lea al României, un rege controversat. Vol I, 316 pag., prefață de acad. prof. Răzvan Theodorescu; vol II, 511 pag; vol. III, 303 pag; vol. IV, 431 pag; vol. V, 573 pag. Editura Magic Print.