Publicat: 10 August, 2017 - 00:00

Dr. John Gray este autorul celebrei cărți ”Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”. În cartea de față John Gray abordează tratarea uneia dintre cele mai mari provocări ale lumii moderne - lipsa de concentrare acută, dintr-o perspectivă mai puţin costisitoare şi ceva mai naturală decât se obişnuieşte în spitale. Incapacitatea de concentrare şi dependenţa de stimulenţi diverşi, de la cei alimentari şi medicali la cei
on-line, stăpânesc azi adulţi şi copii în egală măsură, afectând relaţiile între soţi, între părinţi şi copii, relaţiile sociale şi profesionale. Sunt încadrate la simptome ADHD, chiar autism, şi se tratează cu medicamente.

John Gray propune însă altceva. În fiecare capitol din cartea de faţă veți descoperi o paletă largă de informaţii practice pentru a creşte concentrarea creierului, a memoriei şi pentru a restabili pasiunea din viaţa şi relaţiile tale. Veți obţine informaţii practice despre cum poţi vindeca afecţiunea ce dă naştere sindromului ADHD precum şi mai multor altor sindroame care interferează cu performanţa optimă a creierului.

Această prezentare mai mult decât incitantă făcută de editori apare pe coperta a patra a cărții. ADHD înseamnă tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție și grupează mai multe boli care există de când lumea și care afectează copii și părinți deopotrivă.

De ce trebuie să luptăm cu ADHD? ”Nu doar cei apropiaţi încetează să mai aibă încredere în tine – precizează medicul -, e mult mai complicat de atât: încetezi tu însuţi să mai încredere în tine. Dacă suferi de lipsă de concentrare, se poa­te întâmpla să te aşezi ca să-ţi calculezi impozitele, să elabo­rezi un raport sau să lucrezi la marea contribuţie la progresul omenirii, ştiind încă de la începutul zilei că nu vei ajunge prea departe. Incapacitatea de a-ţi concentra în mod deliberat atenţia poate fi calea cea mai sigură spre erodarea respectului de sine, spre renunţarea la tine însuţi şi la visurile tale.

Pot să vorbesc despre aceste lucruri oarecum în cunoş­tinţă de cauză, deoarece am suferit de un deficit de atenţie mai toată viaţa, deşi într-o formă mai uşoară şi gestionabilă. Ştiu foarte bine ce înseamnă să-i dezamăgeşti pe ceilalţi, nerespectând un termen de predare, în ciuda celor mai bune intenţii. Ştiu ce înseamnă să începi ceva cu entuziasm şi să te prăbuşeşti învins câteva ore mai târziu. Aşa cum demonstrea­ză cartea de faţă, ADHD este determinat de reacţiile chimice din creier, care, la rândul lor, sunt influenţate atât de eredita­te, cât şi de condiţiile de mediu, ceea ce face ca sindromul să fie transmis adesea de la o generaţie la alta.

Părinţii cu ADHD vor avea probabil copii care vor suferi de ADHD. Tocmai de aceea, a fost tare dureros să-l văd pe fiul meu cel mai mic cum stătea de vorbă cu profesorii lui de ne­numărate ori şi promitea de fiecare dată să pună mâna serios pe carte, iar după aceea nu se ţinea de cuvânt. Priveam nepu­tincios, ca şi când aş fi asistat la un film derulat cu încetinito­rul, cum notele lui scădeau cu fiecare semestru. Temele se faceau târziu sau se pierdeau, în ciuda celor mai bune intenţii ale mele de a fi „poliţistul temelor pentru acasă”. Vedeam cum renunţă treptat, nu numai la învăţătură, dar chiar la el însuşi şi la propriul viitor. Se obişnuise să fie considerat indolent.”

Mia ales, mai spune dr. John Gray, trebuie să tartăm ADHD pentru că, cu timpul, poate duce la demență, parkinson sau alzheimer.

 

 

Dr. John Gray – Cum să rămâi concentrat într-o lume hiperactivă. Soluții naturale pentru ADHD, memorie și performanța creierului. Editura Vremea, colecția Zodiac. Traducere de Anca Irina Ionescu.

 

Topic: 

Format: