Publicat: 29 August, 2019 - 00:00

În urmă cu aproximativ un an și jumătate prezentam la această rubrică o carte a criticului literar Alex Ștefănescu  („Eminescu poem cu poem. Antumele”) despre care afirmam că ar trebui să se afle în casa oricărui român din mai multe motive: întâi de toate pentru că analizează absolut toate poeziile publicate de poet în timpul vieții, într-un limbaj accesibil; în al doilea rând, pentru că este o întoarcere la text; în al treilea rând, pentru că eventualul cititor are la îndemână, în partea a doua a volumului, și poemele analizate de critic. Prin urmare un Eminescu întreg – poemele și interpretarea. Alex Ștefănescu afirma că dorește să-l prezinte pe Eminescu altfel decât descoperise, cu oroare, că se întâmplă în manualele școlare - limbaj critic rebarbativ, cu pretenții de limbaj științific, fără vreo legătură cu frumusețea limbii lui Eminescu; și chiar altfel decât îl analizau o mulțime de exegeți care ajungeau la considerații critice cu totul străine de poezia lui Eminescu. Lucrase la volum vreme de patru ani. Firește era conștient și că se vor afla muți detractori, cum se întîplase, cu zece ani mai înainte, cu admirabilă „Istorie (a) literaturii române contemporane 1941-2000.

Între timp, criticul și-a continuat munca, publicând în revista „România literară” analize ale Postumelor lui Mihai Eminescu, pe care acum le-a adunat în volumul pe care îl prezentăm astăzi, de aceleași dimensiuni cu primul. Un volum aidoma alcătuit: comentariile în prima parte și, în partea a doua, poemele comentate. Spre deosebire de primul volum, în care erau analizate toate antumele, de astă dată poemele au devenit obiect de studiu doar în marea lor majoritate („pentru că unele sunt un moloz poetic fără valoare sau poezii abandonate de autor, după ce a luat din ele idei, imagini sau versuri întregi pentru construirea altor poezii”).

Câteva precizări ale criticului, menționate în „Scurtă postfață”, merită reluate spre știința cicitorului:

Timp de aproape doi ani am comentat în România literară, în fie­care săptămână, poezii ale lui Eminescu, dintre cele nepublicate de el în timpul vieţii. În total, şase-şapte ani la rând am citit versuri eminesciene, din ediţia Perpessicius, dar şi din alte ediţii (în special din ediţia anastatică a manuscriselor), precum şi ce au scris alţii despre ele, de-a lungul timpului. Am făcut, pot spu­ne, o baie de frumuseţe literară, acum, în ultima parte a vieţii mele, ceea ce îmi dă sentimentul că biografia mea are happy-end.(...)

Mă simt dator să-mi fac cunoscute, după acest excurs, câteva gân­duri. În principiu, n-am avea voie să analizăm şi să evaluăm creaţia eminesciană postumă. Poetul nu a aprobat această indiscreţie a noastră. Faptul că nu şi-a publicat textele respective dovedeşte că nu le-a expus judecăţii publice. Toate erau încă în lucru când a murit el.

Pe de altă parte, era practic imposibil să ne reprimăm curiozitatea, ştiind că manuscrisele rămase după moartea unui poet genial există, că nu s-au pierdut în urma unui incendiu sau a unei inundaţii (eventuali­tate care îl înfricoşa pe Constantin Noica). De altfel, toate hârtiile din arhiva lui s-au publicat până la urmă, într-un fel sau altul. Au fost re­produse până şi chitanţele de la spălătoria unde poetul îşi ducea rufele.

Dacă tot citim poeziile postume fără să avem consimţământul au­torului, măcar să nu ne erijăm în evaluatori ai lor. Nu se pot evalua tex­te care nu sunt terminate. Principiul pe care l-am urmat a fost să des­copăr şi să contemplu, cu un sentiment de clandestinitate, poeme sau fragmente de poeme, versuri sau fragmente de versuri expresive, pline de farmec, aflate prin valoare în deplină continuitate cu opera antumă.”

Nu facem o analiză critică a textului lui Alex Ștefănescu, nu acesta este rostul acestei semnălări de carte, dar ni se impun o seamă de considerații. Întâi, ca și în precedentul volum (Antumele), lectura critică nu este doar una avizată, ci și una proaspătă. În al doilea rând, textul se remarcă, din nou, prin observații pătrunzătoare care ne luminează. În al treilea rând, criticul polemizează cu numeroși alți axegeți, oricât de importanți ai fost aceștia, cărora le reproșează atitudinea față de postume, îndeosebi valorizarea acestora în detrimentul antumelor.

Cele două volume de recitire a poemelor lui Mihai Eminescu (cel din 2017 și cel de față) alcătuiesc un întreg despre opera lui Eminescu (inclusiv opera poetului) care chiar ar trebui să se afle în biblioteca fiecărui român.

 

 

Alex Ștefănescu - Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură.. Editura Allfa. 447 pag.

 

 

Topic: 

Format: