Publicat: 13 August, 2020 - 00:00
Share

Autor: 

Publicat: 23 Octombrie, 2016 - 18:34

Probabil foarte puțini dintre cei care au deschis sau vor deschide această carte știu că Liu Zhenyun este unul dintre cei mai apreciați scriitori chinezi contemporani. Născut în 1958, în provincia Henan, la țară, a intrat în armată la 14 ani, a urmat Facultatea de limbă și liteartură chineză, a lucrat ca reporter, apoi a publicat 13 romane. Multe dintre cărțile sale au stat la baza unor seriale TV sau au fost adaptate pentru marele ecran. Cum este și romanul de față, ecranizat cu titlul I Am Not Pan Jinlian / I Am Not Madame Bovary, în regia lui Feng Xiaogang, film care a primit în 2017 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián. Romanul a fost tipărit numai în China în două milioane de exemplare, a primit, în 2011, Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar chinez, iar în 2018 a primit distincția franceză Chevalier de lʼOrdre des Arts et des Lettres.

Recomand tuturor celor care știu puțin e despre literatura chineză sau care vor să se amuze copios să citească această carte.

Scriu editorii: „Li Xuelian, soția lui Qin Yuhe, este însărcinată pentru a doua oară. O veste bună? Nicidecum, ci o infracțiune, deoarece în China încălcarea legii care prevede <<un cuplu – un copil>> se pedepsește drastic. Soluția ar fi să divorțeze și să se recăsătorească după naștere. Nicio lege nu interzice unei mame singure cu un copil să-și refacă viața. Qin Yuhe e de-a dreptul entuziasmat de idee, numai că, după divorț, se însoară cu patroana coaforului din orășelul Cotitura. Li Xuelian vrea să se răzbune și să demonstreze că a fost înșelată, chiar dacă se autoincriminează. Procesul pe care i-l intentează fostului soț declanșează o serie de întâmplări amețitoare, la limita absurdului, de pe urma cărora ea are de suferit cel mai mult. Nu mi-am omorât bărbatul este o satiră savuroasă la adresa sistemului judiciar și a politicienilor corupți, o poveste tragicomică a cărei protagonistă se încăpățânează să îndrepte lucrurile când nimeni nu este interesat de adevăr.”

Li Xuelian, soția care vrea să-și facă dreptate, merge din judecător în judecător, to mai sus pe treptele ierarhice, cerând un proces care să-i dea dreptate, ajunge la autoritățile politice, din ce în ce mai sus ierarhic - și nimeni nu face nimic. Rareori veți vedea într-un roman portrete atât de sugestive ale unor personaje cu rang înalt bețive, incompetente, corupte.

 

Liu Zhenyun – Nu mi-am omorât bărbatul. Editura Humanitas fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere din chineză şi note de Luminița Bălan. 293 pag.

 

Topic: 

Format: