9 august 2022

Cartea săptămânii: „O seară la Rialto” de Alexander Hausvater

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Am predat manuscrisul romanului meu cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina. O seară la Rialto, romanul, se încheia cu un război oribil, care dis­truge planeta pentru a provoca umanitatea să se re-nască, să se re-definească, să se re-formeze. Corupţia, mercan­tilismul, egoismul, şi mai ales, competiţia au dus omul în faţa unei prăpăstii care nu mai împarte lumea între puterile coloniale sau occidentale şi cele ale răsăritului, între dreapta şi stânga politică, între bogaţi şi săraci. Războiul a obligat oamenii din toate timpurile să se confrunte cu armele, foametea, gloanţele, neajunsurile, bombele şi moartea. în vreme de război, omul nu mai poate să-şi trăiască destinul care i-a fost hărăzit. Cei care supravieţuiesc sunt nevoiţi să devină refugiaţi, imigranţi, oameni fără căpătâi. Într-o astfel de ipostază, cine mai e capabil să-şi atingă potenţialul, să-şi folosească aptitu­dinile şi talentele cu care a fost înzestrat? (…)

Încep să înţeleg de unde a pornit romanul şi către ce orizont se îndrepta. în povestea fiecărui personaj se oglin­deşte drumul pe care păşeşte fiecare din noi. Suntem victimele istoriei, victimele unor decizii politice luate în alt spaţiu, in alt timp. Acumulăm cetăţenii şi paşapoarte, dar nu ne identificăm real cu nici o ţară, cultură, sarcină socială, sau cu vreun rol politic. Suntem străini de ceea ce e ne înconjoară şi de noi înşine.”

Această explicație a autorului apare în ultimele pagini ale volumului și a fost scrisă chiar în timpul războiului din Ucraina, după ziua a 47-a.

E un roman straniu, copleșitor, mai surprinzător decât tot ce a publicat (mult) până acum celebrul regizor. Un roman parabolă. Un roman meditație.

Acțiunea se poate petrece oriunde, de fapt se petrece oriunde, în diferite locuri de pe Pământ, și în perioade de timp diferite. Cu un firesc impecabil autorul schimbă epocile, cu aceleași personaje credibile – și nimic nu-l deranjează pe cititor. Totul e relativizat, iar lumea e mișcată de o singură forță – iubirea. Rialto e o sală de teatru în care se joacă o piesă romantică despre un adolescent rebel obsedat de o divă a scenei și a ecranului vienez din anii ’30. Printre spectatori se remarcă un cuplu îmbrăcat in culori excentrice, un comisar de poliție, trei romani, consulul Japoniei și un grup de indivizi în costume de astronauți. La scurt timp după ridicarea cortinei, are loc un atentat cu grămezi de morți și distrugerea teatrului, spectatorii, asasinați sau scăpați în viață, vor reporni pe drumuri noi cu destinatii imprevizibile. Și se vor reîntâlni după un an la o nuntă magică. Trecutul și viitorul se contopesc.

„Toţi se iubeau, toţi se acceptau aşa cum erau. Deo­dată se opriră, uitându-se în sus spre lumea pe care o părăsiseră. Cădeau bombe atomice, bombe cu hidro­gen, rachete. Toţi încremeniră având concomitent acelaşi gând, oamenii, peştii şi plantele. Măcelul de la Rialto fusese scânteia care avea să aprindă focu­rile, exploziile, care au dus la distrugerea întregii lumi. Această primă creaţie a Atotputernicului fu­sese anihilată. O ultimă explozie a fost urmată de o tăcere apăsătoare care se aşternu ca o pătură pe ră­măşiţele lumii de la suprafaţă, probabil un deşert pustiu fără nici un semn de viaţă.

Bunica Hurit exclamă: Haideţi, nu vă întristaţi, nu e chiar aşa de rău. Bunicul Kerne interveni, pen­tru că ciondăneala era hrana lor de toate zilele: Cum nu e aşa de rău, femeie? S-au dus cu toţii. O lume în­treagă a dispărut, bărbaţi, copii, bătrâni. Bunica nu se dădu bătută: Corect, s-au dus cu toţii, dar odată cu ei s-a dus şi răutatea, violenţa, ura şi animozitatea. Ai înţeles, blegule? Toţi înţeleseră şi dădură din cap. Kerne dădu şi el din cap. Până şi el îşi dădea seama că următoarea creaţie a Atotputernicului trebuia să fie una mai bună. Când se va naşte următorul Noe, ca să populeze pământul din nou, el nu va purta cu el memoria răului, ci doar intenţia de a face bine.”

Alexander Hausvater – O seară la Rialto. Prefață de Daniela Zeca-Buzura. Editura Integral, colecția Galaxia H. 248 pag.