16 mai 2021

Cartea săptămânii: Șaptesprezece piane

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Semnalăm astăzi cel de-al 44-lea titlu al colecției Biblioteca de Cultură Catalană a Editurii Meronia, inițiate în 1998, o carte care s-a bucurat de o foarte bună primire la Barcelona, datorită prezenței românești.

Ramon Solsona, născut în 1950, a venit pentru prima oară în România în 2003 pentru a participa la lansarea versiunii românești a celui de-al doilea roman al său, Les hores detingudes (1993) – Ceasuri oprite, tipărit de Editura Meronia. Cartea, distinsă cu trei prestigioase premii, îl impusese ca pe un prozator complex și rafinat. O narațiune de un lirism reținut despre hazard și destin, alcătuită din suprapunerea trăirilor celor mai apropiate ființe de tânăra de 35 de ani, moartă în vacanță la Ostia, mușcată de un șarpe. Hazardul sau poate destinul făcuse ca traducerea să fie semnată de catalanofila Lavinia Coman, pianistă și profesoară la Conservatorul din București, soția compozitorului și poetului Nicolae Coman.

Ramon Solsona a revenit, însoțit de soție, în România în 2017. Să calce pe străzile Bucureștiului, să se împiedice poate de o denivelare, să străbată străduțele interbelice, bulevardele cu rănile trecutului alături de cele mai strălucitoare semne ale noului, să se îmbibe cu aromele Cișmigiului sau ale Oborului, să asculte voci ale oamenilor de aici, cum va face Mei, eroina ultimului său roman, publicat în 2019, Disset pianos (Șaptesprezece piane).

O suită de întâmplări declanșate de moartea neașteptată a unui român stabilit la Barcelona, talentat restaurator de piane vechi, pe care apoi, a punt de solfa „gata de sol fa”, cum zice o frumoasă expresie catalană cu sensul de „așa cum trebuie”, le vindea. „Dacă nu scap, nu da pianele pe nimic”, rugămintea lui Péter pentru Mei, partenera sa catalană, însemna să fie vândute cu respectarea demnității nobilelor instrumente, unor iubitori de pian și de muzică, nu en gros sau unor profitori. Și Mei, deși în afara lumii pianelor, și-o asumă ca pe o datorie din dragoste. Este începutul unor noi experiențe și trăiri, la Barcelona și, apoi, la București, care, cum se întâmplă în povești, o fac să descopere că oameni a căror existență nici nu o bănuia, îi pot deveni step family, cum spune ea, dar și că viața celui lângă care trăise atâția ani îi fusese, de fapt, o necunoscută. Câte personaje trăiseră, concomitent sau în timp, în Péter de la Barcelona? Câți oameni pot trăi într-unul singur?

Ramon Solsona debutase ca romancier în 1989, anul „închiderii” dictaturii noastre, cu Figures de caleidoscopi (Figuri de caleidoscop). (…) Cel mai caleidoscopic roman al autorului este însă Allò que va passar a Cardós (S-a întâmplat la Cardós, 2017), un roman monumental, labirintic, a cărui acțiune, declanșată de asasinatul unui  comisar al gărzii civile, se petrece în câteva luni ale anului 1965. Legată de un eveniment real –lucrările de excavare de galerii subterane în Pirinei pentru marele complex energetic menit să asigure electricitate Barcelonei. Un proiect care adună mii de oameni veniți să-și câștige pâinea din toate colțurile Spaniei; tot atâtea identități individuale, cu firi și tradiții proprii, cu dramele proprii, cu dialectele lor particulare, între care se întrețes nenumărate fire, care vor schimba definitiv viața comunității.

După numai doi ani, acestui roman, distins cu Premiul pentru cea mai bună operă cu tematică socială contemporană, unanim aplaudat de critică și cititori, i-au urmat  Șaptesprezece piane.  Din 1989, când privise la televizor execuția cuplului Ceaușescu, până în 2019 trecuseră trei decenii. De la prima întâlnire directă cu România, cu Lavinia și Nicolae Coman, devenit modelul unui poet român prezent în roman prin poemele dedicate pianului în anii dictaturii, șaisprezece ani. Ani în care autorul catalan, și el crescut într-un regim dictatorial, a străbătut neîncetat un drum al cunoașterii rănilor lăsate la noi de dictatură (ca toate dictaturile „rău închise”, cum spune într-un interviu), încă puțin cunoscute în țara sa, dar și al valorilor literare, muzicale, umane, un drum al apropierii empatice de lumea românească. Și a dăruit atât conaționalilor săi, cât și românilor, acest roman-poveste fortifiant, cum spune un critic: da, pot exista atâtea începuturi în viață, câte noi familii îți poți construi, câtă prietenie poți dărui și primi, în lumea fără granițe a valorilor umane și artistice. (Fragmente din prefața scrisă de Jana Balacciu Matei).

Ramon Solsona – Șaptesprezece piane. Traducere din catalană și prefață de Jana Balacciu Matei. Editura Meronia, Biblioteca de Cultură Catalană. 336 pag.