25 iunie 2022

Cartea săptămânii: „Timp retrăit” de Alex. Ștefănescu

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Am citit, am citit, am citit. Am scris, am scris, am scris.

Cine nu-l cunoaște ori n-a auzit de Alex Ștefănescu (deși foarte puțini, sunt convins că mai există și asemenea oameni, e în firea lucrurilor), ar face bine să deschidă cartea voluminoasă pe care o prezentăm astăzi. Nu numai pentru că vor afla despre un om mare, la propriu și la figurat, ci și pentru că vor retrăi prin amintirile lui sau vor afla, dacă nu le-au trăit, mulțime de amănunte despre o epocă tumultuoasă, despre oameni minunați, scriitori, pictori, intelectuali de tot felul, dar și oameni obișnuiți, simpli, cum se spune, fără de care lumea n-ar progresa și n-ar fi ceea ce este. O carte care nu e o sumă de amintiri încrâncenate, ci o remomorare plină de vioiciune, umor și optimism, fără de care viața nu are farmec. Pentru că Alex Ștefănescu, critic literar absolut remarcabil, fără existența căruia îmi e greu să concep peisajul literar actual, a fost și este un invingător – și o recunoaște în primele rânduri ale cărții pe care o semnalăm: „Sunt un învingător încă înainte de a mă fi născut.” E omul care a scris peste șase mii de articole de critică literară și treizeci și trei de cărți; care a făcut emisiuni TV, a scris piese de teatru care s-au jucat, a ținut sute de conferințe (imposibil să nu se laude, mucalit: „care au fost aplaudate”), a primit numeroase premii (iarăși: „mai puține decât mi-aș fi dorit”). Cel care a scris o remarcabilă „Istorie a literaturii contemporane”, pentru care a fost admirat sau pizmuit deopotrivă, oricum a ajuns omul zilei, în centrul atenției, prezența sa fiind imposibil să treacă neobservată. Tudorel Urian spunea că este „genul de personaj care nu lasă pe nimeni indiferent, unii îi sunt prieteni, alții, dușmani de moarte.” Dar nu ia- păsat ori a trecut cu mărinimie peste toate detractările. Alex. Ștefănescu, care vorbește de trei decenii de grădina sa cu cireși (și alți o sută de copaci) pe care și-a construit-o lângă București – și unde, susține acum, ar vrea să fie înmormântat – fie cât mai depărtată ziua aceea! În livada aceea, a invitat de-a lungul timpului, scriitori, actori, cântăreți, pictori, danstori, ziariști. Alex. Ștefănescu e omul care n-a iubit nimic mai mult pe lume de cărțile (în afară, firește, de minunata sa soție, Domnița, pe care o evocă, îndrăgostit, cu fiecare prilej, chiar dacă mai spune  – cine să-l creadă? – că e îndrăgostit de toate femeile frumoase care roiesc în jurul lui). A citit probabil tot ce s-a tipărit, sau pe aproape, o lfoarte lungă perioadă, dintr-o plăcere a lecturii și a scrisului „aproape palpabilă, contaminantă” (Petru Poantă). Plăcere care se regăsește în „Timp retrăit”.

Scriu editorii: „În stilul caracteristic, de povestitor desăvârșit, Alex. Ștefănescu adună în acest volum amintiri, evocări, portrete care, împreună, creionează nu doar imaginea aproape a unui secol întreg din cultura României, ci și pe aceea a unui univers personal și intim, unde cotidianul, cu toate provocările lui, devine un personaj care își poartă cititorul într-o călătorie a căutării de sine. Autorul nu se dezice nici aici de franchețea și naturalețea cu care deja a obișnuit în celelalte cărți ale sale și vorbește atât despre momentele bune, cât și despre cele mai puțin bune, construind astfel o perspectivă echilibrată asupra lumii în care a trăit, trăiește și va trăi. Iar această lume pare o vâltoare pe care Alex. Ștefănescu a îmblânzit-o mereu prin lectură, prin scris și prin întâlniri cu oameni memorabili. Faptul că cititorii lui sunt contemporani cu această lume conferă un plus de vibrație acestor rânduri.”

Amitirile și evocările se încheie cu o superbă scrisoare a unui cireș plantat în livadă care îi cere lui Alex. să nu se resemneze pentru nimic în lume și să nu iasă din joc, pentru că „mai avem multe de făcut împreună”.

Superbă carte!

Alex. Ștefănescu – Timp retrăit. Editura Curtea veche. 654 pag.