Publicat: 2 Ianuarie, 2020 - 00:00

Cei de vârsta mea au apucat să vadă, cu decenii în urmă, un petic de rai în mijlocul Dunării, la intrarea fluviului în țară, între munți, insula Ada Kaleh. La 3 kilometri în aval de Orșova, n-avea mai mult de 1,7 kilometri lungime și 500 metri lățime, o locuiau vreo 600 de turci, era celebră pentru delicatesele turcești (rahat, baclavale), bijuterii și tutun și pentru creșterea trandafirilor; dar și pentru fortificații. A fost acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier. Încercarea de a-i recosntrui principalele clădiri în insula vecină Șimian, în care se fie strămutați locuitorii, a eșuat, aceștia risipindu-se care încotro.

Era celebră în acele vremuri o melodie cântată de Gigi Marga, „Ada Kaleh” – „De veacuri, Dunărea de-argint/ se despletește, povestind/ de preafrumoasa Ayşe/ din insula Ada Kaleh.” Povestea vorbea despre frumoasa turcoaică Aișe, îndrăgostită de haiducul Dragomir, amândoi sfârșind în apele fluviului, după ce părinții ei i-au interzis relația cu băiatul.

Ada Kaleh din romanul lui George Arion e doar un pretext, autorul nu încearcă să reconstituie viața insulei, nici nu imaginează vreo acțiune detectivistică pe insulă, înainte ca ea să dispară (dar aduce în discuție celebra melodie, povestea ei, ca și alte povești fabuloase din insulă). Dar romanul este totuși unul polițist, al șaptelea din seria care îl are ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin, acum mai în vârstă, ca și autorul, mișcându-se mai greoi, dar cu aceeași minte iscusită, iubind cu aceeași pasiune cărțile și bibliotecile. Sunt remarcabile, în momentele de respiro detectivistic, amintirile lui Andrei Mladin despre începuturile sale în ale scrisului la o ”Revistă a bibliotecilor”, situată într-o clădire boierească de lângă Piața Amzei, revistă în care prezenta cărți noi sutelor de bibliotecari din țară, ca să știe ce anume să comande și, la rândul lor, să recomande cititorilor – adică exact ce a făcut autorul după ce a ieșit din băncile facultății. Mai mult, în unele pagini apare din nou ideea unei „Biblioteci salvate”, idee se pare dragă lui George Arion, pentru că mai apare și în alte cărți ale sale.

Împreună cu o mult mai tânără colegă de breaslă, Ava Noureanu, Andrei Mladin încearcă să descifreze misterul legat de un grup de patru tineri aruncați de autoritățile comuniste într-o hrubă de pe insula Ada Kaleh pentru că răspândiseră manifeste împotriva regimului și păsăsiți acolo, se pare, la momentul inundării insulei. Nimeni nu s-a interesat de soarta lor, au supraviețuit? au fost salvați? au pierit? sub ape? Le fel, temicerii lor au supraviețuit ori au fost lăsați și ei pe insulă? Faptele s-ar fi petrecut după faimosul decret 310 din 1964, când toți deținuții politici au fost eliberați, guvernanții dorind să se prezinte occidentului într-o lumină favorabilă; dar în realitate mulți deținuți au fost transferați dintr-o închisoare în alta, după ce li s-a schimbat statutul în deținuți de drept comun. Cei doi ziariști întâlnesc martori din țară și străinătate, stabilesc legături între cele petrecute pe insulă și alte momente din realitatea comunistă, întâlnesc personaje foarte vârstnice care au avut un rol crucial în represiunile acelor vremuri sau urmași ale acestor personaje care nu vor cu niciun preț să iasă la iveală adevărul.Viața celor doi ziariști e în pericol aproape la tot pasul, sunt amenințați și avertizați să-și bage mințile în cap și să renunțe la cercetările lor, sunt răpiți și scapă miraculos (ca în orice ficțiune!). Mladin întâlnește torționari care l-au chinuit și în alte romane, „Fortăreața nebunilor”, de pildă. Portretul unui asemenea torționar, Marin Tutos, deși nonagenar, e foar viu, ideile sale sunt halucinante și par emblemă pentru un anume tip de personaj întâlnit și în realitate: „Cu asta mă ocup împreună cu oamenii mei. Ștergem urmele. Dăm cu spray-uri unde miroase neplăcut. Ascundem sau distrugem dovezi. Îi compromitem pe cei care ne arată cu degetul. Da, au fost greșeli, dar s-au construit hidrocentrale, fabrici și uzine, s-a electrificat țara, s-au ridicat mii de blocuri, sistem de irigații, metrou în București…În peste douăzeci de ani, ăștia din ziua de azi n-au fost în stare să dea în folosință nici măcar o autostradă. Iar de furat fură mai rău ca pe vremea turcilor. Unde s-a mai văzut ca un ministru care n-avea nimic în pungă, în doi-trei ani să trăiască la vilă? Pe vremea pe care o înfierați cu atâta ardoare, unul ca ăsta era dus în fața plutonului de execuție dacă ar fi fost prins cu mâna într-o traistă care nu era a lui. Așa că bagă-ți mințile în cap și nu mai răscoli trecutul. Ești mărunt, neputincios, habar n-ai ce rețea puternică avem și până unde se întinde. Nimeni nu se poate pune cu noi.”

Sunt în roman mai multe filoane care abia se dezvoltă, după care dispar, dar care par să se întâlnească cu altele și să sugereze direcții de acțiune a poveștii și de aflare a adevărului, cea mai surprinzătoare fiind aceea de rememorare a primilor ani de viață (ai eroului? ai autorului?), cu convingerea că eventualele amintiri de atunci vor dezlega vreuna dintre enigmele apărute pe parcurs.

După toate, firesc, Andrei Mladin nu poate fi decât „amețit, ca și cum aș fi nimerit într-un vortex”.

George Arion ține să precizeze, după ce și-a purtat cititorul prin hățișuri cale de 250 de pagini: „Insula Ada Kaleh preznetată în romanul pe care tocmai l-ați terminat de citit este un  teritoriu imaginar, care a servit drept pretext pentru o acțiune fără corespondențe în realitate. Personajele principale din carte sunt fictive, întâmplările prin care trec ele – inventate. Autorul n-a dorit să ofere cititorilor o reconstituire exactă a istoriei unui loc fabulos și a vieții locuitorilor săi. E treaba oamenilor de știință să ne aducă vești bine documentate despre un tărâm dispărut pentru totdeauna, o oază de frumusețe la care nu mai putem acea acces decât cu închipuirea.”

Un roman, cum ne-a obișnuit George Arion, foarte bine scris, într-o limbă curată, fără exeplicații psihologizante obositoare, ca o boare despre realitatea pe care nu putem să n-o acceptăm.

 

 

George Arion – Umbrele din Ada Kaleh. Crime Scene Press. 252 pag.

 

Topic: 

Format: