Publicat: 16 Mai, 2019 - 00:00

Nu știu câți dintre cititorii acestei rubrici au văzut ”Zilele abandonului”, un film realizat de Roberto Faenza în 2005, cu Margherita Buy, Luca Zingaretti și Goran Bregovic în rolurile principale, film nominalizat la Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția. Pot citi însă romanul după care s-a realizat filmul, apărut acum și în românește, într-o traducere excelentă a Ceraselei Barbone, cea care a tălmăcit cam tot ce a scris celebra scriitoare italiană (mai ales ”Tetratolgia napolitană”).

”Zilele abandonului” e un roman care ar trebui să placă îndeosebi femeilor. Un roman răvășitor, dur, cu un limbaj șocant pe alocuri, cu violențe fizice, care spune o poveste aparent simplă: o femeie e părăsită pe neașteptate de soțul ei (după cincisprezece ani și doi copii) și încearcă să se adapteze situației. „Într-o zi de aprilie, imediat după prânz, soțul meu m-a anunțat că vrea să mă părăsească.” O primă frază a romanului care te aruncă direct în infern. ”Înșiram în sinea mea tot ce-mi datora. Îl ajutasem să-și pregătească examenele la facultate, îl însoțisem când n-avea curajul să se prezinte. Stătusem trează nopți la rând ca să-l ajut să repete materiile grele pe care le studia. Îmi răpisem din timpul meu ca să i-l ofer lui și să-l fac, astfel, mai puternic. Îmi pusesem deoparte aspirațiile ca să-l sprijin pe el. Avusesem eu grijă de casă, eu de mâncare, eu de copii, eu de toată supraviețuirea cotidiană sâcâietoare. Și acum mă părăsea luând cu el tot acel timp, toate acele energii, toate eforturile acelea pe care i le dăruisem, dintr-odată, ca să se bucure de roadele lor cu alta, o străină care nu mișcase un  deget să-l zămislească și să-l crească și să-l facă să devină ceea ce devenise. Mi se părea o acțiune atât de nedreaptă, un compoprtamnet atât de jignitor, încât nu-mi venea să cred.”

Fiică a unei croitorese din Napoli, Olga a fost pe vremuri o scriitoare aspirantă (a publicat două volume fără prea mare succes) și acum încearcă să-și aline suferința scriind lungi scrisori pe care nu le trimite, pentru că scrisul nu mai are efectul cathartic așteptat. Pe Olga o obsedează o amintire din copilărie, cu o femeie frumoasă părăsită de soț, care își pierde strălucirea și ajunge să fie numită de toți ”sărmana” și-și pune capăt zilelor. Gândea pe atunci: ”aceste femei sunt proaste”. ”Femeile fără iubire își pierdeau strălucirea din ochi, femeile fără iubire mureau de vii.” - mai gândea ea. Astăzi, ajunsă într-o situație similară, nu mai e sigură. Întreaga ei viață se degradează, relațiile cu copiii, cu vecinii, cu cunoscuții se deteriorează, suferința ei e aproape de patologic. Are treizeci și opt de ani și e convinsă că viața i s-a sfârșit. Furia, dezorientarea, sentimentul de gol pun stăpânire pe ea, simte că pierde contactul cu viața reală. După luni de disperare, găsește un sens vieții, învață să trăiască în lipsa fostului soț.

”Eram din nou capabilă să mă port manierat. Limbajul obscen a dispărut brusc, n-am mai simțit niciun imbold să-l folosesc, mi-a fost rușine c-o făcusem. Mi-am controlat din nou tonul vocii, furiile s-au decantat. În consecință, relațiile cu lumea exterioară s-au îmbunătățit.”

 

Elena Ferrante – Zilele abandonului. Traducere dinn italiană de Cerasela Barbone. Editura Pandora M. 205 pag.

 

 

 

Topic: 

Format: