Publicat: 19 Aprilie, 2016 - 17:06
Share

De Ziua Internaţională a Cărţii, Radio România vă invită să petreceţi timp de ... cinci zile. Sunt toate ingredientele pentru o sărbătoare reuşită: un festin literar pentru toate vârstele şi gusturile, oferit de cei aproape 90 de participanţi, peste 130 de evenimente – majoritatea lansări şi prezentări de carte - muzică bună, live şi de luat şi ascultat acasă şi ... cadouri pentru invitaţi (adică numeroase premii şi surprize pentru vizitatori).

Gazdele – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Cluj – vă aşteaptă între 20 şi 24 aprilie în centrul oraşului, în Piaţa Unirii, la o aniversare de neuitat. Târgul va fi deschis de miercuri până sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00, iar accesul este condiţionat doar de ... dragostea de carte.
Deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 17 a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca va avea loc miercuri, 20 aprilie, la ora 11.00.

Conferinţa de presă care a avut loc în cursul zilei de astăzi a fost susţinută de domnul Bogdan Roşca - Zasmencu (manager al Radio România Cluj), domnul Horia Bădescu (preşedintele de onoare al ediţiei) şi doamna Oana Cristea Grigorescu (Radio România Cluj).