26 octombrie 2021

Cașcavalul de Săveni, inclus printre produsele cu indicație geografică protejată în UE

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a denumirii „Cașcaval de Săveni” din România în Registrul indicațiilor geografice protejate (IGP). Indicațiile geografice permit consumatorilor să aibă încredere și să distingă produsele de calitate, ajutând, de asemenea, producătorii în comercializarea lor.

Potrivit unui comunicat transmis de Comisia Europeană, „Cașcavalul de Săveni” este o brânză maturată produsă în regiunea Botoșani. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de maturare (60 de zile), în urma căreia consistența sa devine onctuoasă și omogenă, iar culoarea mai pronunțată. Gustul său, ușor amărui, se caracterizează prin nuanțe de nucă.

Condițiile climatice locale, favorabile dezvoltării pășunilor naturale bogate în floră diversă, contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru producția de „Cașcaval de Săveni”.

Aceste denumiri noi se vor alătura celor 1.609 produse alimentare deja protejate, dintre care 64 sunt specialități tradiționale garantate. Lista este disponibilă în baza de date eAmbrosia, transmite Comisia Europeană.