29 septembrie 2022

Câştigătorii concursului de design de obiect „Centenar Creativ 2022” – ediţia a doua

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Jurizarea pentru competiţia „Centenar Creativ 2022”, ediţia a doua, organizată de Muzeul Naţional Cotroceni şi dedicată aniversării a 100 de ani de la încoronarea Suveranilor României Mari la Alba Iulia (15 octombrie 1922) s-a încheiat. Concursul s-a adresat artiştilor şi creativilor din România, care au fost invitaţi să reinterpreteze elemente reprezentative pentru Centenarul Încoronării şi să creeze obiecte cu potenţial de suvenir.

Până la 1 septembrie 2022, data limită, au fost înscrise în concurs peste 30 de propuneri de obiecte dintre cele mai diverse şi mai inovative. Deşi a avut o sarcină dificilă, juriul a desemnat câştigătorii celor 4 premii în valoare de 10.000 de lei fiecare:

– Mihaela Speranţa Cherciu – Inima României Mari
– Diana Ioniţă – EDEL, trei zile de poveste
– Alice-Elena Protopopescu – Egalitate
– Andrei Tache – Caietele încoronării

Anul acesta, Muzeul Naţional Cotroceni va oferi şi un premiu de originalitate, în valoare de 5.000 de lei, artistului Gelu Viorel Florea pentru obiectul propus – Crucea Încoronării 1922 – 2022.

Cei cinci au la dispoziţie o lună pentru realizarea unei mini-serii a produselor declarate câştigătoare. Muzeul Naţional Cotroceni va promova ulterior obiectele în cadrul unor microexpoziţii. De asemenea, obiectele declarate câştigătoare vor fi comercializate la magazinul de prezentare al muzeului.

Juriul „Centenar Creativ” a fost format din specialişti din domenii relevante pentru proiect – design de obiect, design grafic, muzeologie, management cultural: Andrei Borţun, iniţiatorul Romanian Design Week; Diana Toboşaru, designerul brandului Anayd Blu şi câştigător Cotroceni Creativ (2017) şi Centenar Creativ (2018); Constantin Goagea, arhitect şi fondator al Asociaţiei Zeppelin; Alexandra Mihailciuc, arhitect şi scriitor; Ana-Maria Ludatşer, director general Muzeul Naţional Cotroceni; Bianca-Maria Bălşan, Şef Serviciu Programe Culturale şi Eduaţionale, Muzeul Naţional Cotroceni.

Proiectul de anul acesta continuă şi dezvoltă concursurile „Cotroceni Creativ” şi „Centenar Creativ” desfăşurate în 2017, respectiv 2018 de Muzeul Naţional Cotroceni şi promovează colaborarea dintre instituţiile muzeale şi reprezentanţii industriilor creative.

Sursa foto Muzeul Naţional Cotroceni