27 octombrie 2021

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut

Selective focus on stack of LEI romanian money. Lei banknotes isolated.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în iunie, de 5.779 lei, cu 84 lei mai mare decât în luna anterioară, în timp ce valoarea medie nominală netă s-a ridicat la 3.541 lei, în creştere cu 49 lei, raportat la perioada de referinţă, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează sursa citată.

În iunie faţă de mai 2021, cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de editare (+20,9%) şi în telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (între 10,5% şi 15%).